SOS, AUR şi POT au contestat la CCR legile care permit Armatei să doboare dronele ruseşti de pe teritoriul României

AUR, SOS şi POT au atacat la CCR legile care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti ce violează de câteva luni spaţiul aerian al României.
Contestaţia a fost iniţiată de partidul Dianei Şoşoacă, SOS România, şi semnată ulterior de celelalte două grupuri parlamentare.
Parlamentul a adoptat recent, în ciuda opoziţiei AUR-SOS-POT, două proiecte de lege esenţiale pentru securitatea naţională: unul care permite doborârea dronelor care pătrund ilegal în spaţiul aerian românesc şi altul privind desfăşurarea misiunilor militare pe timp de pace pe teritoriul ţării.
Prima reacţie privind contestaţia depusă la CCR de cele trei partide a venit din partea şefei USR, Elena Lasconi, care a acuzat SOS, AUR şi POT că vulnerabilizează România prin demersul lor.
Lidera USR acuză cele trei formaţiuni politice că luptă împotriva ţării şi îi sabotează capacitatea de a se apăra de o „ameninţare reală”.
„Într-un moment critic, când aliaţii noştri europeni îşi consolidează apărarea, ei aleg să lase ţara noastră vulnerabilă”, a scris Lasconi pe platforma de socializare.
Redăm mai jos postarea integrală a preşedintei USR:
"Revoltător şi periculos!
În timp ce Europa discută deschis despre întărirea apărării UE şi a Ucrainei şi despre modul în care ne putem proteja în faţa unei ameninţări ruseşti tot mai clare, în România se întâmplă ceva incredibil:
AUR, SOS şi POT au atacat la CCR legile care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti care ne violează spaţiul aerian de luni de zile.
Cum să blochezi măsuri care ar fi protejat oameni nevinovaţi care stau la graniţă? Cum să sabotezi capacitatea României de a răspunde la o ameninţare reală?
Aceste partide izolaţioniste nu luptă pentru România, ci împotriva ei. Într-un moment critic, când aliaţii noştri europeni îşi consolidează apărarea, ei aleg să lase ţara noastră vulnerabilă.
România are nevoie de solidaritate, securitate şi responsabilitate. Viitorul nostru european şi siguranţa familiilor noastre nu pot fi puse în joc de populism şi manipulare.
Dragi români, nu vă mai lăsaţi păcăliţi de aceste partide şi de liderii lor! Deschideţi ochii!".
Doborârea dronelor neautorizate
Miercuri, 19 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, cu 196 de voturi "pentru", 99 "împotrivă" şi 2 abţineri, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional. Această lege oferă autorităţilor competente posibilitatea de a neutraliza dronele care încalcă spaţiul aerian românesc.
Partidele PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor au susţinut proiectul, în timp ce AUR, SOS şi POT au votat împotrivă. Cele două abţineri au venit din partea unor deputaţi neafiliaţi.
Conform raportului Comisiei de apărare, noul cadru legislativ stabileşte instituţiile responsabile pentru prevenirea şi contracararea utilizării neautorizate a spaţiului aerian de către aeronave, drone şi alte vehicule aeriene. Reglementările includ măsuri clare de angajare, acţiune graduală şi proporţională, pentru a minimiza riscurile şi a proteja viaţa persoanelor implicate.
Proiectul elaborat de Ministerul Apărării Naţionale prevede că orice vehicul aerian intrat ilegal în spaţiul aerian poate fi neutralizat de sistemele de apărare aeriană, inclusiv cele aparţinând aliaţilor NATO, conform tratatelor internaţionale.
În cazul aeronavelor cu pilot care operează fără autorizare, autorităţile pot recurge la următoarele măsuri:
-
stabilirea poziţiei şi identităţii aeronavei;
-
transmiterea de avertismente şi dispoziţii către pilot;
-
interceptarea aeronavei de către forţele aeriene;
-
utilizarea focului de avertisment;
-
folosirea focului de nimicire, ca ultimă soluţie, prin aeronave interceptoare sau sisteme de apărare la sol.
Dronele neautorizate care traversează frontiera României pot fi distruse sau neutralizate, în funcţie de gravitatea ameninţării, respectând normele internaţionale şi având ca prioritate protejarea vieţii civile.