Vasile Bănescu, despre Kirill: Ce lumină să fie într-un Patriarh care binecuvântează arme de distrugere în masă?
Într-o intervenţie marcată de reflecţie morală şi apel la conştiinţă, Vasile Bănescu — fost purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române — a vorbit despre prezenţa tăcută, dar vie, a binelui în societatea noastră, într-un context în care răul domină narativul mediatic. Prezent într-o emisiune de televiziune, Bănescu a subliniat cât de uşor se povesteşte răul şi cât de rar este remarcat binele, deşi acesta din urmă coexistă cu intensitate în jurul nostru.
"Binele e mereu pe lângă noi. Faptul că nu vorbim despre el nu înseamnă că nu există. Şi e important că aţi pus acest accent. Eu, de multe ori, spun: ce ar însemna ca spaţiul mediatic să acorde mai multă atenţie binelui, care, alături de rău, există simultan! Şi aşa cum există un scandal al răului, există inclusiv un scandal al binelui! Şi binele poate atrage atenţia, pentru că scandal înseamnă, în primul rând, a ieşi spectaculos în evidenţă, a te împiedica de ceva. Cuvântul grecesc skandalon înseamnă piatră de poticnire. Uneori, mergând pe stradă, privirea ţi se poticneşte în faţa unei fapte bune. Şi cazi pe gânduri şi te întrebi: e posibil? Da, e posibil!", a declarat Vasile Bănescu.
Prima faptă bună care îi vine în minte fostului oficial BOR este ce a văzut într-o ştire de dimineaţă, când doi bărbaţi încercau să-l ducă la etajul 2, pentru că liftul spitalului nu mergea, pe un om care nu putea să urce.
"Asta se întâmpla tot în România. Sunt o puzderie de fapte bune. Cineva observa, un gânditor creştin catolic, că întâlnim mai mult răul în spaţiul din jurul nostru, în media mai ales, pentru că răul e mai uşor de povestit! Nu pentru că ar fi mai important sau că ar fi dominant, deşi suntem tentaţi să credem că e mai puternic decât binele în contextul despre care vorbim noi. Răul e mai uşor de povestit, atrage atenţia mai mult. Am devenit dependenţi de un grad de tragism al vieţii, pe care vrem să-l vedem, spunându-ne: 'Ce bine că nu ni se întâmplă nouă!' Dar binele există. Binele e realmente congenital, aş spune, din punct de vedere moral, în noi. Sfântul Pavel — vorbim şi despre el astăzi, şi sper să conteze — cuvântul lui e cel mai puternic, după al lui Hristos. Sfântul Pavel se observă pe el şi spune: 'Nu fac binele pe care îl doresc', adică dorim binele, 'ci se întâmplă cel mai frecvent să fac răul pe care nu-l doresc'", a continuat Vasile Bănescu.
Potrivit fostului purtător de cuvânt al BOR, coexistenţa binelui cu răul este "o realitate foarte, foarte importantă şi, evident, şi atunci când ne spune 'întoarce obrazul', o face pentru a nu spori răul".
"Eşti tentat să replici la fel, dar dacă primeşti o palmă simbolică sau usturătoare, răspunzând cu o palmă sau un pumn, nu diminuezi răul, ci îl sporeşti! Totul e menit, în creştinism, la nivelul reflecţiei, să diminueze, să dilueze răul care ne însoţeşte şi să sporească binele. Aşadar, cei care se numesc creştini, care îndrăznesc să se numească creştini — adaug imediat — ar trebui să se gândească de unde vine cuvântul, de la cine vine, ce legătură au ei cu Hristos, cum se raportează ei la lucrurile despre care vorbesc foarte, foarte mult, mai mult decât ar trebui, probabil, şi ar trebui să se ruşineze atunci când se surprind făcând opusul a ceea ce predică! Aici intră foarte multă lume", a punctat Vasile Bănescu.
"Făcătorii de pace"
Jurnalist: Suntem ancoraţi în realitatea asta care ne înconjoară. Se vorbeşte foarte mult, în această perioadă, obsedant de mult, despre pace. V-aş trimite la Predica de pe Munte, da? "Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Evanghelia după Matei. Întrebarea concretă este: Donald Trump şi Vladimir Putin sunt făcători de pace, domnule Bănescu?
Vasile Bănescu: Eu am observat, sigur, nu fără ironie, că lupta pentru pace se ascute. Evident că cei pe care i-aţi pomenit nu demonstrează în niciun fel şi nicio clipă că, dincolo de cuvintele care se dovedesc după 24 de ore, cel mult sau cel puţin, se dovedesc goale, goale de urmări! Nu, evident că nu sunt făcători de pace. Cel puţin unul dintre ei — şi nu e cazul să mai discernem amănunţit cine — bombardează copii, oameni nevinovaţi, chiar după ce pleacă de la el un emisar de pace trimis către el.
Întrebarea dumneavoastră, sigur, introduce o temă mai mare: ce înseamnă să fii făcător de pace? Aşadar, poţi să faci pace inclusiv între oameni, din punct de vedere militar, al războiului, dar pacea care contează cel mai mult în ochii lui Hristos este pacea aceea lăuntrică, care împiedică revărsarea de ură, de violenţă în plan concret ulterior.
Pe toţi ne marchează, de trei ani, contextul acesta în care pacea socială, în primul rând, dar şi pacea din punct de vedere al stabilităţii statelor, ne marchează crunt.
Făcătorii de pace nu pot fi cei doi pe care i-aţi menţionat, pentru că, dacă privim în Predica de pe Munte, până la făcătorii de pace, sau ca să fii cu adevărat un om care face pace între persoane, în el însuşi, în relaţia lui cu Dumnezeu, trebuie să fii blând, trebuie să fii bun, generos, să flămânzeşti de dreptate, să însetezi de dreptate. Cei doi nu pot fi făcători de pace pentru că nu au în ei atâta lumină cât să le permită să înţeleagă valoarea noţiunii de pace.
Aşadar, doar un om cu lumină în el — lumina fiind substanţa cea mai intens folosită în creştinism pentru a descrie şi Dumnezeirea — şi în Dumnezeirea noastră, această lumină este cea care hrăneşte atitudinile despre care e vorba în Predica de pe Munte. Ce lumină să fie în cineva care bombardează, repet, în zile de sărbătoare, oameni nevinovaţi? Ce lumină să fie într-un patriarh care binecuvântează arme de distrugere în masă? Am mai vorbit şi acum trei ani despre asta.
Atunci eram într-o altă poziţie în care, nu că mi-era mai greu, eram şi mai implicat cu gândul în această zonă: cum un om al Bisericii, un om care poartă crucea pe mitră, care are crucea peste tot pe el, pe veşminte, poate binecuvânta, încuraja un război care face mii şi mii, milioane de victime. Iată ce înseamnă inversiune morală!
