"Aş scoate merele stricate din justiţie" - Lasconi promite o reformă dură dacă ajunge preşedintele României

Elena Lasconi (Captura TVR)
Andrei Pricopie
29.04.2025

Prezidenţiabila Elena Lasconi a vorbit marţi seară, la dezbaterea de la TVR, despre măsurile pentru reformarea justiţiei pe ar fi dispusă să o ia dacă va ajunge la Palatul Cotroceni.

Jurnalist: Elena Lasconi, aţi militat în toate dezbaterile publice, şi nu doar, pentru lupta anticorupţie. Care ar fi măsura cea mai drastică pe care aţi fi dispusă să o luaţi în numele luptei anticorupţie, astfel încât să nu ajungeţi la deznodământul „m-a învins sistemul”?

Elena Lasconi: Măsura cea mai drastică, dragilor, dragi români, o puteţi face voi pe data de 4, prin vot, să nu-i mai vedem pe cei care au fost la butoane în această ţară şi care, atunci când au avut puterea, au călcat în picioare instituţiile statului. Cea mai importantă lovitură dată sistemului o pot face doar românii. Puterea este a dumneavoastră. O altă chestiune la care ţin foarte mult ţine de reformarea Curţii Constituţionale.

După cum ştiţi, preşedintele poate numi trei judecători la Curtea Constituţională. În acest mandat de cinci ani, eu voi putea schimba, în iunie anul acesta, la sfârşitul lunii iunie, şi în 2028, un judecător. Şi voi arăta, voi da exemplu de cum ar trebui să fie făcute numirile la Curtea Constituţională.

Adică live, audienţe live, şi aş face apel şi la Parlament să facă acelaşi lucru pentru ceilalţi şase. Aş cere ca cei care sunt numiţi de mine să nu fi avut niciodată treabă cu un partid, să nu aibă carnet de partid şi să fie foarte buni profesionişti. Aş scoate merele stricate din justiţie. Pentru că nu este normal ce se întâmplă. Avem nevoie doar de magistraţi imaculaţi. Eu ştiu că majoritatea sunt în regulă.

Mai mult decât atât, ţin foarte mult să dăm drumul la concursuri, pentru ca oamenii să poată finaliza procesele într-un timp mai scurt.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor