USR anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei

USR consideră inacceptabilă promovarea de către Ministerul Justiţiei a celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă care riscă să dea peste cap lupta împotriva corupţiei, motiv pentru care anunţă moţiune simplă împotriva lui Florin Iordache.
Loredana Diacu
19.01.2017

alte articole

Nicuşor Dan (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
19.01.2017

Uniunea Salvaţi România anunţă că va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Florin Iordache, după ce Ministerul acestuia a elaborat două proiecte de ordonanţă vizând graţieri şi modificări ale Codului Penal cu potenţial de a dinamita lupta anti-corupţie.

Formaţiunea lui Nicuşor Dan mai anunţă că va înainta un memoriu Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care va arăta de ce proiectele celor două ordonanţe de urgenţă urmăresc interesele unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice şi nu pe cele ale societăţii, care are nevoie de limitarea fenomenului corupţiei.

"USR consideră inacceptabilă promovarea de către Ministerul Justiţiei a celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă care legiferează în domenii fundamentale pentru statul de drept şi consideră că Ministerul Justiţiei a eşuat în încercarea de a justifica urgenţa reglementării cuprinse în cele două proiecte", se arată în comunicatul formaţiunii.

Uniunea Salvaţi România mai reaminteşte că atât Constituţia, cât şi Legea 546/2002, stabilesc ca for competent pentru discutarea aspectelor legate de graţierea colectivă, Parlamentul, căruia Guvernul Grindeanu încearcă să i se substituite dând OUG-uri care nu se justifică, neavând un caracter urgent.

"Urgenţa nu este justificată în niciun fel nici în cazul proiectului de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, aici făcând menţiunea că, în cadrul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, există discuţii în curs pentru lămurirea şi modificarea unora dintre articolele ce fac obiectul proiectului de OUG. Considerăm că este democratic ca acest demers, de modificare a celor două coduri, să fie lăsat Parlamentului, oferind posibilitatea exprimării unor poziţii avizate din partea tuturor organismelor implicate in procesul de justiţie, a partidelor, a mediului academic şi din partea societăţii civile", scriu reprezentanţii USR.

"Considerăm că PSD se foloseşte abuziv de situaţia populaţiei penitenciare pentru a cărei rezolvare durabilă are instrumente administrative, prin convertirea unor spaţii dezafectate - precum foste cazărmi - în închisori, sau legislative, cu iniţierea unei dezbateri publice privind reforma sistemului penitenciar. USR este deschis să preia iniţiative din societatea civilă cu acest scop", mai acuză reprezentanţii formaţiunii.

Reprezentanţii Uniunii Salvaţi România mai susţin că, de fapt, ne aflăm în faţa unei insolite amnistii operate prin dezincriminarea unor fapte, demersul coaliţiei la putere fiind, de fapt, unul care urmăreşte strict salvarea de la răspundere penală a membrilor de partid şi a apropiaţilor lor, prin cvasi-eliminarea din sfera penală a infracţiunilor de serviciu, fapt care va duce la degradarea funcţionării statului şi la multe fapte care vor prejudicia grav cetăţenii în raporturile lor cu statul şi vor genera corupţie.

Concret, criticile aduse de USR proiectului de OUG privind graţierea sunt următoarele:

- În lista infracţiunilor pentru care se aplică graţierea se găsesc infracţiunile de serviciu prevăzute de Codul Penal.

- Nu există nicio justificare pentru graţierea amenzilor penale stabilite de instanţele de judecată.

- Nu există nicio justificare pentru graţierea a jumătate din pedeapsa pentru persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani, indiferent de infracţiunea pentru care sunt condamnate (pedofilie, trafic de minori etc.).

- Graţierea trebuie să fie condiţionată, în toate cazurile, de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate.

- Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate trebuie executate în măsura în care nu au fost executate, în toate cazurile.

Critici la conţinutul proiectului de OUG privind modificarea codurilor penal şi de procedură penală

"Socotim că stabilirea unui termen pentru realizarea denunţului va avea efecte deosebit de grave în societate, în special în cazul infracţiunilor comise de „gulerele albe”, unde există un specific şi o dificultate în administrarea probelor, şi va conduce, în final, la instaurarea unui principiu al impunităţii.

Una dintre cele mai grave modificări o considerăm ca fiind cea a eliminării interdicţiei de a ocupa o funcţie publică în cazul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Este greu de acceptat că cel care a săvârşit o infracţiune de acest gen, în exercitarea funcţiei, cu intenţie, să ocupe în continuare aceeaşi poziţie.

Prin introducerea unui termen în care se poate face denunţul penal şi, în unele cazuri, plângerea prealabilă, practic se urmăreşte reducerea de facto a termenului de prescripţie pentru unele infracţiuni şi se urmăreşte impunitatea pentru faptele săvârşite. USR nu poate să accepte un astfel de demers şi îl consideră total împotriva principiilor care ar trebui să guverneze o societate matură.

Circumscrierea infracţiunii de conflict de interese doar la faptele în urma cărora a câştigat un folos necuvenit soţul, o rudă sau afin până la gradul II, este practic o golire de sens a acestei prevederi legale şi o dublare a reglementării infracţiunii de luare de mită. Deşi formularea în vigoare prezintă carenţe care necesită rezolvare, modul de soluţionare propus de acest proiect este cu totul inacceptabil.

Nu putem accepta dezincriminarea neglijenţei în serviciu, care poate avea efecte deosebit de grave, existând exemple relevante în acest sens.

Considerăm că limita minimă a prejudiciului de la care fapta devine penală este lipsită de sens. Prejudiciile aduse persoanelor sunt grave şi dacă sunt cuantificate la 5.000 de lei, în condiţiile economice actuale din România”, se mai precizează în comunicatul citat de stiripesurse.ro

Precizăm că pentru iniţiere unei moţiuni simple este nevoie de semnăturile a minim 50 de deputaţi sau 34 de senatori. Ori, USR are doar 30 de deputaşi şi 13 senatori, deci va avea nevoie de şi de susţinerea altor partide pentru a reuşi în demersul său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor