Un orădean a încălcat de 1.700 de ori un ordin de protecţie. S-a ales cu închisoare

Orădeanul Olimpiu Parfene, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu executare după încălcarea de 1.695 de ori a unui ordin de protecţie.
Sentinţa a devenit definitivă la începutul lunii aprilie, când Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul formulat de bărbat, scrie bihon.ro. Acesta se afla în spatele gratiilor încă din septembrie 2024, când a fost arestat preventiv. Agresiunile pentru care a fost condamnat Parfene s-a petrecut în dimineaţă de 23 iulie 2024, în apartamentul acestuia din Oradea. După o ceartă pe care a avut cu soţia lui, bărbatul a lovit-o cu palmele şi cu pumnii peste faţă. Între cei doi a intervenit mătuşa bărbatului, încercând să calmeze spiritele. Însă, enervat la culme, Răzvan Parfene a luat o ganteră de 20 de kilograme cu care s-a îndreptat spre femeie. A renunţat la acest gest, în schimb, a lovit-o cu palma peste faţă şi a împins-o în hol.
Între timp, soţia agresată şi-a luat fiica de 6 ani şi a fugit în stradă, urmată de mătuşa lui Parfene, care, deşi a fost ajunsă din urmă de bărbat, a apucat să sune la 112. În parcarea de lângă bloc, camerele de supraveghere au surprins alte gesturi violente ale individului, care le-a lovit pe cele două femei. Procurorii au remarcat ca, fiind extrem de speriată, fetiţa a alergat spre stradă, strigând: „Ajutaţi-o pe mama mea, că o bate! Sunaţi la Poliţie!”. Ulterior, medicii au stabilit că soţia lui Răzvan Parfene a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale, în timp ce mătuşa bărbatului a necesitat pentru vindecare 3-4 zile de tratament.
După acest episod, pe 25 iulie 2024, Judecătoria Oradea a dispus emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de 12 luni împotriva lui Parfene, căruia i s-a interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victimele. Doar că interdicţia a fost încălcată chiar din prima zi de către bărbat. Acesta a fost acuzat că, timp de o lună, şi-a contactat soţia, fie telefonic, fie prin mesaje pe Messenger sau WhatsApp, de nu mai puţin de 1.695 de ori. Anchetatorii au contabilizat 389 de apeluri şi 1.306 mesaje trimise de Parfene, în timp ce era în vigoare ordinul de restricţie.
După ce au verificat conţinutul mesajelor transmise pe Facebook, autorităţile au găsit texte „ce atestă conduita violentă verbală adoptată de către inculpat faţă de soţie”. Potrivit rechizitoriului Parchetului Oradea, în discuţiile online, Parfene susţinea că nu îşi aminteşte atitudinea violentă pe care a avut-o şi chiar soţia „îi sugerează să dovedească că faptele sale au fost comise pe fondul unor boli psihice”.
Articolul integral poate fi citit aici.