Doi foşti ambasadori SUA îl susţin deschis pe Nicuşor Dan şi îl acuză pe Simion că e "pro-rus, anti-NATO şi eurosceptic"

Nicuşor Dan şi George Simion
Andrei Pricopie
12.05.2025

Doi foşti ambasadori SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman (republican) şi Mark Gitenstein (democrat), vorbesc, într-un interviu acordat G4Media, despre pericolul alegerii unui candidat extremist în funcţia de preşedinte al României şi îl susţin deschis pe Nicuşor Dan.

Zuckerman afirmă că Simion este pro-rus şi reprezintă o ameninţare pentru democraţie, în timp ce Gitenstein crede că dacă Nicuşor Dan nu ar fi ales, actuala abordare pro-NATO şi pro-UE nu va continua.

Fostul ambasador trimis în primul mandat al preşedintelui Trump, Adrian Zuckerman, susţine că George Simon nu spune adevărul atunci când susţine că administraţia Trump a sancţionat politic România cu excluderea din programul Visa Waiver din cauza anulării primului tur al alegerilor din noiembrie anul trecut: "E o ruşine fără seamăn. Aşa că să-i fie ruşine domnului Simion. Ce spune el nu este adevărat".

"Dacă domnul Simion nu scoate România din NATO, NATO o să înlăture România ca aliat, că nu se pot împărtăşi planuri secrete sau de apărare NATO cu o ţară care e văzută aliată cu Rusia", a precizat Adrian Zuckerman.

Fostul ambasador trimis de administraţia Biden în România, Mark Gitestenin este de părere că "alegerea este clară":

"Aveţi un candidat eurosceptic, anti-NATO, declarat persona non grata în Ucraina şi Moldova, adept al teoriilor conspiraţiei privind Covid-ul, ostil presei şi fără experienţă semnificativă în guvernare. Pe de altă parte, îl aveţi pe actualul primar al Bucureştiului, aflat la al doilea mandat, care a scos oraşul din faliment, a reformat transportul public cumpărând 350 de autobuze noi şi a început să modernizeze sistemul de încălzire, o funcţie esenţială pentru cetăţenii oraşului. Aveţi un manager competent, liber de acuzaţii de corupţie, care ştie să facă guvernul să lucreze pentru cetăţeni".

Citiţi interviul G4Media aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor