Parlamentari USR sesizează CNCD "pentru postarea în care George Simion îi ameninţă pe românii care gândesc altfel decât el"

George Simion (Captură video)
Ana Ion
12.05.2025

Parlamentarii USR din Comisiile pentru cercetarea abuzurilor sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce George Simion a publicat pe blogul său o scrisoare, care poate fi interpretată în cheie ameninţătoare, adresată celor care nu îl votează. "Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup". În respectiva scrisoare George Simion îi acuză pe criticii săi că sunt "bezmetici şi iraţionali” şi se întreabă ce va face cu ei, "individual", după 19 mai.

„Domnul Simion trăieşte sentimente profund totalitare în visul său însetat de putere. Viziunea dumnealui nu este despre o Românie modernă sau democraţie, ci despre eliminarea adversarilor incomozi şi a vocilor independente. Astfel de instincte trebuie oprite din faşă, nu încurajate la conducerea României sau în Parlament. Atunci când masca marketingului pică, rămâne pe faţa domnului Simion doar promisiunea violenţei şi a unei dictaturi mascate în vorbe frumoase. Astăzi e limpede: domnul Simion detestă democraţia şi libertatea”, declară Ştefan Pălărie, liderul senatorilor USR.

„În sesizarea depusă la CNCD, parlamentarii USR invocă postarea intitulată 'Ce mă fac cu voi?', publicată în data de 11 mai, prin care preşedintele AUR proferează o serie de acuzaţii la adresa anumitor persoane publice şi site-uri de presă şi îşi fundamentează discursul pe împărţirea discriminatorie a cetăţenilor cu drept de vot în două categorii: susţinătorii săi, respectiv susţinătorii contracandidatului, pe care îi numeşte 'bezmetici', 'iraţionali', 'om îndrăcit', 'corupţi'”, transmite USR în comunicatul de presă.

Mai mult, prin formulările utilizate, preşedintele AUR instigă la ură în repetate rânduri şi lasă a se înţelege că, după 19 mai, se va ocupa de cei care au altă opinie „individual, nu în grup”, mai susţin reprezentanţii USR.

„Când minţi 40.000 de români cu nişte contracte imobiliar-electorale, eşti un demagog escroc. Probabil cel mai mare din câţi au fost după 1989. Dar, când spui unui întreg popor că te vei ocupa de toţi cei care au altă părere decât tine, eşti cu siguranţă un anarhist decis să devină dictator. De data aceasta, George Simion nu se mai poate ascunde după imunitatea unor declaraţii aşa-zis politice. Anticorpii statului - instituţii şi legi - trebuie să-i dea un răspuns pe măsură şi să apere societatea”, precizează deputata USR Diana Stoica, membră a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaţilor.

Prin afirmaţiile făcute, preşedintele AUR a încălcat mai multe prevederi din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, susţine USR.

Concret, este vorba, pe de o parte, de încălcarea art. 2 alin. (1) şi (4), în condiţiile în care, utilizând criteriul convingerii politice, George Simion a discriminat, discreditat şi jignit o categorie largă de persoane care şi-au manifestat public susţinerea politică faţă de candidatul independent Nicuşor Dan. Pe de altă parte, este încălcat art. 15 din OG 137/2000, dat fiind că preşedintele AUR a manifestat un comportament public care viza atingerea demnităţii, prin umilirea şi desconsiderarea grupului de persoane care îl susţin pe contracandidatul său.

„Dacă a fost un candidat atacat în această campanie, cu minciuni şi calomnii, acesta a fost Nicuşor Dan, nicidecum George Simion. Însă, George Simion este cel care se lansează în ameninţări ce aduc aminte de perioada legionară. Cum se va ocupa «individual» de cei care au altă opinie decât el? La fel ca atunci? Astfel de ameninţări nu trebuie tolerate de instituţiile statului şi am încredere că vor fi şi sancţionate la urne de români”, afirmă deputatul USR Ciprian Rigman, membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaţilor.

„Este total inacceptabil ca un politician care îşi doreşte să ajungă preşedinte să îi atace public pe cei care gândesc diferit. Aici nu mai vorbim doar despre o exagerare în discurs, ci despre o ameninţare serioasă la adresa libertăţii de exprimare. Instigarea împotriva celor cu alte convingeri politice nu îşi are locul într-o societate liberă. Iar dacă alegem să tăcem în faţa unor astfel de ieşiri, nu facem decât să încurajăm astfel de atitudini. De aceea, mă aştept ca autorităţile să îşi facă datoria şi să intervină prompt”, adaugă şi senatorul Aurel Oprinoiu, membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor