Un grup de talibani sinugicaşi atacă o bază SUA din Afganistan
alte articole
Un grup de atacatori sinucigaşi talibani au atacat sâmbătă o bază comună americano-afgană situată în districtul Ghanikhel din provincia de est a Nagarhar, în Afganistan, soldându-se cu cel puţin şapte morţi. Potrivit unor surse afgane, un soldat de la Forţa internaţională de asistenţă pentru securitate (ISAF) şi şase atentatori sinucigaşi şi-au pierdut viaţa în urma incidentului.
Incidentul a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al guvernului din Nangarhar, Ahmad Zia Abdulzai, care a subliniat că primul atentator a detonat o bombă în apropierea porţii de intrare de la baza Ghanikhel, în timp ce alţii au deschis focul asupra forţelor de ordine. Toţi atacatorii "au fost eliminaţi", a asigurat acesta.
La rândul său ISAF a declarat în cadrul unui comunicat de presă că un militar străin, a cărui naţionalitate nu a fost precizată, a murit "în cursul unui atac sinucigaş efectuat de forţele inamice".
În cele din urmă, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a trimis mass-mediei un comunicat prin care confirmă varianta incidentului oferită de guvern, dar susţine că "mujahedinii au intrat în bază şi au provocat pierderi grele pentru forţele străine şi afgane".
Acesta este primul atac din acest an făcut de insurgenţi la o bază militară afgană şi internaţională.
La 12 ani de la răsturnarea regimului taliban, Afganistanul îşi caută încă drumul spre stabilitate şi pace la doar un an distanţă de încheierea, anunţată pentru 2014, a celei mai lungi şi complicate misiuni conduse vreodată de NATO, al cărei bilanţ rămâne incert şi marcat de numeroasele victime civile.
Situaţia din Afganistan nu s-a stabilizat, pacea nu s-a instaurat, în pofida prezenţei în 2013 a circa 84.000 de militari din Forţa internaţională de asistenţă pentru securitate (ISAF) condusă de NATO în Afganistan şi a celor peste 250.000 de forţe de securitate afgane (poliţie, armată, paramilitari) care au preluat de la ISAF, la jumătatea anului, responsabilitatea asigurării securităţii în ţară.
ISAF mai desfăşoară în prezent doar o misiune de sprijinire, în special aeriană şi de pregătire, iar retragerea militarilor va avea loc începând cu acest an şi va continua pe tot parcursul anului 2014, deşi temerile privind reluarea ofensivei talibane se menţin.
Obiectivul principal al ISAF este să creeze premisele pentru ca guvernul afgan să fie capabil să asigure singur securitatea ţării şi să dispună de forţe care să garanteze că Afganistanul nu va mai deveni refugiul ideal pentru terorişti.