UE introduce regulamente pentru a proteja firmele europene de sancţiunile americane

Summitul de la Sofia, 17 mai 2018 (AFP/ Getty Images)
Andrei Popescu
18.05.2018

Uniunea Europeană declară că va lansa, săptămâna aceasta, procesul de activare a unui regulament pentru a atenua impactul sancţiunilor aplicate de S.U.A. firmelor europene care desfăşoară activităţi în Iran.

Anunţul din 17 mai survine după ce preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că Statele Unite vor renunţa la acordul nuclear dintre Iran şi puterile europene din 2015 şi vor reimpune sancţiunile eliminate în cadrul înţelegerii - în pofida eforturilor susţinute ale puterilor europene de a convinge Washingtonul să lase acordul în vigoare.

Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite a anunţat companiile europene că au 90 de zile pentru a încheia tranzacţiile cu Iranul înainte de re-intrarea în vigoare a sancţiunilor.

Vorbind după o întâlnire a liderilor UE din Sofia, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat într-o conferinţă de presă că UE va lansa pe 18 mai procesul de activare a aşa-numitului statut de blocare.

"Trebuie să ne protejăm companiile. Trebuie să-i protejăm, în principal, pe cei care în bună credinţă - în special întreprinderile mici şi mijlocii - au investit în Iran şi pe care nu îi putem lăsa singuri ", a spus el.

Regulamentul de blocare, care a fost iniţial creat în 1996 ca răspuns la sancţiunile impuse de SUA Cubei, face ilegal ca firmele din UE să respecte legile cu aplicare extrateritorială.

Juncker a declarat că liderii UE au decis, de asemenea, să permită Băncii Europene de Investiţii să faciliteze investiţiile companiilor europene în Iran şi a adăugat că însăşi Comisia Europeană îşi va "menţine cooperarea" cu Teheranul.

UE speră că Iranul va continua să respecte Planul comun de acţiune comun (JCPOA) convenit de Iran şi şase puteri mondiale - Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China. Acordul a obligat Teheranul să îşi reducă programul nuclear pe o perioadă limitată, în schimbul ridicării sancţiunilor.

Dar Trump a refuzat să certifice că Iranul respectă condiţiile acordului în 8 mai, susţinând că Iranul a încălcat "spiritul" înţelegerii prin finanţarea violenţei în Orientul Mijlociu şi prin continuarea testării rachetelor balistice.

Preşedintele Consiliului Europei, Donald Tusk, a declarat că liderii Uniunii Europene "au căzut de acord în unanimitate" să respecte acordul cu Iranul "atâta timp cât Iranul rămâne pe deplin angajat în acest sens".

La începutul reuniunii de la Sofia, cancelarul german Angela Merkel a declarat că ţările UE sunt conştiente de faptul că acordul nuclear din 2015 nu este "perfect", dar a spus că ar trebui păstrat.

"Trebuie să rămânem în acest acord şi să purtăm noi negocieri cu Iranul plecând de la alte probleme, cum ar fi programul de rachete balistice", a spus Merkel.

Între timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că firmele europene ar trebui să continue să aibă libertatea de a face tranzacţii cu Iranul.

"Companiile internaţionale cu interese în multe ţări îşi fac propriile alegeri în funcţie de propriile interese, ar trebui să continue să aibă această libertate", a declarat Macron la sosirea în capitala Bulgariei.

Macron vorbea după ce cea mai mare firmă de transport maritim de containere din lume, A.P. Moller-Maersk, şi gigantul petrolier francez Total au anunţat că se retrag din Iran pentru a respecta sancţiunile recent reimpuse de S.U.A.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor