Parchetul European condus de Kovesi zguduie Grecia: Zeci de persoane arestate în scandalul fraudei cu fonduri europene pentru agricultură


Autorităţile elene au efectuat miercuri zeci de arestări legate de cazul în continuă escaladare al fraudei agricole din Grecia, într-o anchetă condusă de procurorii europeni, informează POLITICO.
Aproximativ 37 de persoane suspectate că fac parte dintr-un grup infracţional organizat implicat în fraude de amploare cu fonduri agricole şi activităţi de spălare de bani au fost arestate, iar în întreaga ţară au fost efectuate percheziţii, potrivit unui comunicat al Parchetului European (EPPO).
Într-un scandal care se extinde, EPPO urmăreşte zeci de cazuri în care grecii ar fi primit fonduri agricole din partea Uniunii Europene pentru păşuni pe care nu le deţineau sau nu le închiriaseră, sau pentru lucrări agricole pe care nu le-au efectuat, privând astfel fermierii legitimi de fondurile la care aveau dreptul.
Mai mulţi miniştri şi vice-miniştri şi-au dat demisia din cauza presupusei lor implicări în scandal. UE a amendat deja Atena cu 400 de milioane de euro după ce a găsit dovezi ale unor deficienţe sistemice în gestionarea subvenţiilor agricole în perioada 2016–2023. Grecia riscă, de asemenea, să piardă subvenţiile agricole europene dacă nu prezintă un plan de acţiune îmbunătăţit privind modul în care va împiedica deturnarea fondurilor către corupţie. Termenul iniţial era 2 octombrie, dar acesta a fost amânat până la 4 noiembrie.
„Comisia aşteaptă depunerea planului de acţiune revizuit şi, între timp, continuă să fie în contact cu autorităţile elene”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la începutul acestei luni.
Operaţiunea de miercuri s-a concentrat pe o reţea infracţională acuzată că a obţinut ilegal subvenţii agricole UE prin declaraţii false depuse la organizaţia responsabilă cu distribuirea fondurilor UE pentru agricultură în Grecia, OPEKEPE.
Potrivit EPPO, în cursul anchetei preliminare au fost identificaţi 324 de beneficiari de subvenţii, ceea ce a provocat un cost estimat de peste 19,6 milioane de euro bugetului UE. Dintre aceştia, 42 sunt consideraţi implicaţi în acest caz şi sunt consideraţi membri actuali ai grupului infracţional, menţionează EPPO.
Majoritatea dintre ei par să nu aibă nicio legătură reală cu agricultura sau producţia, potrivit autorităţilor elene şi europene.
EPPO a declarat că, cel puţin din 2018, grupul „ar fi exploatat lacune procedurale” în depunerea cererilor, folosind documente falsificate sau înşelătoare pentru a revendica subvenţii agricole de la OPEKEPE. Ei sunt suspectaţi că au declarat în mod fraudulos păşuni care nu le aparţineau sau care nu îndeplineau criteriile de eligibilitate. Se presupune că au umflat numărul de animale pentru a-şi creşte dreptul la subvenţii. Pentru a ascunde provenienţa ilicită a fondurilor, se crede că au emis facturi fictive, au transferat banii prin mai multe conturi bancare şi i-au amestecat cu venituri legitime. O parte din banii deturnaţi ar fi fost cheltuiţi pe bunuri de lux, călătorii şi vehicule, pentru a da impresia că fondurile provin din surse legale.
Autoritatea elenă de combatere a spălării banilor investighează cazul lui Giorgos Xylouris, un fermier din Creta, până de curând membru al partidului de guvernământ Noua Democraţie. Xylouris este unul dintre personajele-cheie menţionate în dosarele EPPO, sub pseudonimul Frappé („Cafea cu gheaţă”), în legătură cu scandalul OPEKEPE.
Aproximativ 2,5 milioane de euro au fost descoperiţi în conturile sale bancare în timpul unei inspecţii aleatorii, au declarat oficialii eleni. Autorităţile au constatat că Xylouris nu a depus documentaţia financiară necesară şi nu a putut justifica suma uriaşă. De asemenea, au fost identificate opt vehicule în posesia sa, inclusiv un automobil de lux Jaguar. Dosarul a fost trimis procurorilor pentru a examina posibile încălcări ale legilor anticorupţie, iar o anchetă privind posibila spălare de bani este în desfăşurare.