Putin afirma că Rusia nu va ceda niciodată presiunilor SUA şi avertizează în legătură cu rachetele


Preşedintele Vladimir Putin a declarat joi că Moscova nu va ceda niciodată presiunilor din partea Statelor Unite sau a oricărei alte puteri străine şi a avertizat că va răspunde „copleşitor” la orice atac militar în interiorul Rusiei, transmite Reuters.
Preşedintele american Donald Trump a impus miercuri sancţiuni celor două mari companii petroliere ruseşti, într-o schimbare bruscă de politică faţă de războiul Moscovei în Ucraina, ceea ce a determinat joi o creştere de aproape 5% a preţurilor globale ale petrolului şi India să ia în considerare reducerea importurilor din Rusia.
Putin a declarat reporterilor că sancţiunile impuse de SUA şi Occident sunt un act „neprietenos” şi „vor avea anumite consecinţe, dar nu vor afecta în mod semnificativ bunăstarea noastră economică”. Sectorul energetic al Rusiei se simte încrezător, a spus el.
„Aceasta este, desigur, o încercare de a exercita presiune asupra Rusiei”, a adăugat Putin. „Dar nicio ţară care se respectă şi niciun popor care se respectă nu ia vreodată decizii sub presiune.”
După ce a glumit cu reporterii despre modul în care sancţiunile ar putea împiedica Occidentul să importe toalete ruseşti, Putin a reamintit că Trump, în timpul primului său mandat, a impus sancţiuni dure Rusiei.
El a avertizat că întreruperea exporturilor din Rusia – al doilea exportator mondial de petrol – ar duce la o creştere bruscă a preţului petrolului, inclusiv la benzinăriile din SUA. Acest lucru ar putea fi incomod din punct de vedere politic pentru Washington, a spus el.
Deşi amploarea impactului financiar asupra Rusiei ar putea fi limitată pe termen scurt, noile sancţiuni sunt un semnal puternic al intenţiei lui Trump de a strânge finanţele acesteia şi de a încerca să forţeze Kremlinul să încheie un acord de pace, deşi nu este încă clar dacă India va înceta efectiv să cumpere ţiţei rusesc.
Trump, care a descris Rusia ca fiind un „tigru de hârtie”, a declarat miercuri că a anulat summitul planificat cu Putin. Trezoreria SUA a impus sancţiuni asupra a doua dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia.
Putin a declarat că summitul şi locul de desfăşurare – Budapesta – au fost propuse de Trump.
„Ce pot să spun? Dialogul este întotdeauna mai bun decât orice fel de confruntare, decât orice fel de dispută sau, cu atât mai mult, război”, a spus Putin.
Întrebat despre un raport al Wall Street Journal potrivit căruia administraţia Trump a ridicat o restricţie cheie privind utilizarea de către Ucraina a unor rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de aliaţii occidentali, precum şi despre remarca lui Zelenski referitoare la rachetele interne cu o rază de acţiune de 3.000 km (1.900 mile), Putin a spus: „Aceasta este o încercare de escaladare.”
„Dar dacă astfel de arme sunt utilizate pentru a ataca teritoriul rus, răspunsul va fi foarte serios, dacă nu chiar copleşitor. Să se gândească la asta”, a spus el.