UE începe să favorizeze folosirea vaccinurilor Sputnik, în pofida problemelor de transparenţă

(Getty Images)
A.P.
16.03.2021

Reuters a recunoscut, într-un nou raport, că ceea ce în urmă cu câteva luni părea „de neconceput” este acum foarte posibil: în ciuda criticilor vehemente ale Europei privind vaccinul anti-COVID-19 produs de Rusia, a constatat că „în culise, blocul se îndreaptă spre vaccinul Sputnik V al Moscovei, în timp ce încearcă să corecteze bâlbâielile produse în programul de vaccinare a celor 450 de milioane de locuitori ai blocului”.

Cel puţin patru state UE încearcă să achiziţioneze vaccinuri Sputnik prin intermediul blocului, iar Bruxelles-ul a deschis un dialog cu dezvoltatorii Sputnik V într-un moment de furie şi maxim al presiunii publice, generat de întârzierile programului european de vaccinare.

"Ungaria şi Slovacia au cumpărat deja vaccinul rusesc, Republica Cehă este interesată, iar oficialul UE a declarat că Italia are în vedere utilizarea celui mai mare laborator producător de vaccin din ţară - ReiThera, de lângă Roma - pentru a produce Sputnik V", notează Reuters.

Surprinzător, evoluţia are loc în pofida lipsei datelor privitoare la testarea pe oameni a acestui vaccin, amănunt deloc neglijabil şi subliniat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Dacă Sputnik V s-ar alătura arsenalului de vaccinuri al UE, evoluţia ar reprezenta un triumf diplomatic al Rusiei, al cărei comerţ cu blocul a fost blocat ani de zile de sancţiuni aplicate după anexarea Crimeei şi intervenţia sa în estul Ucrainei.

Săptămâna trecută, Charles Michel, care prezintă summiturile liderilor UE, a reiterat o temă repetată în rândul diplomaţilor şi oficialilor occidentali: „Nu ar trebui să ne lăsăm induşi în eroare de China şi Rusia, ambele regimuri cu valori mai puţin dorite decât ale noastre, întrucât organizează operaţiuni extrem de limitate, dar larg mediatizate, pentru a furniza vaccinuri altora", a precizat el.

Michel a adăugat: „Europa nu va folosi vaccinuri în scopuri propagandistice”.

Astfel, simpla voinţă a blocului de a purta chiar discuţii cu dezvoltatorii Sputnik V arată că Bruxelles-ul îşi schimbă rapid tonul pe fondul întârzierilor produse în programul de vaccinare, iar abordarea pragmatică pare să fie la butoane în acest moment.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor