Ucraina: negocierile dintre Ianukovici si EuroMaidan, eşuate [video]

Cele mai mult de patru ore de negocieri între preşedinte şi opoziţie, din 23 ianuarie, au dat rezultate limitate, în timp ce zeci de mii de protestatari aşteptau să audă rezultatul în centrul de la Kiev în una dintre cele mai reci nopţi din lună.
Escaladarea violenţelor în Ucraina a depăşit cu mult nivelul manifestaţiilor din noiembrie anul trecut. (OLEKSANDR RATUSHNIAK / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
24.01.2014

Material video din 22 ianuarie, pe pagina originală a articolului Epoch Times România

Cele peste patru ore de negocieri între preşedinte şi opoziţie, din 23 ianuarie au dat rezultate limitate. Rezultatul negocierilor a fost aşteptat de zeci de mii de protestatari în timpul uneia dintre cele mai reci nopţi din această iarnă.

Cele două părţi au prezentat relatări foarte diferite ale evenimentelor. Ministrul Justiţiei, Olena Lukash, din echipa preşedintelui Viktor Ianukovici, s-a grăbit să dea o declaraţie deplângând faptul că liderii opoziţiei "au refuzat să condamne acţiunile extremiste". Lukash a afirmat că sunt necesare mai multe negocieri, scrie kyivpost.com

Preşedintele a promis că îi va elibera pe toţi deţinuţii în termen de trei zile şi va înceta focul dacă şi cealaltă parte opreşte violenţa de asemenea. Cu toate acestea, liderul Vitali Klitschko nu părea convins că aceste promisiuni limitate vor fi respectate.

"Sper că îşi va ţine promisiunile", a declarat el pe EuroMaidan.

Un alt lider al demonstranţilor, Oleh Tiahnybok, a declarat că guvernul a mărturisit că planifică să reţină aproximativ 500 de activişti în următoarele trei zile şi aproximativ 1.000 de activişti în următoarele cinci zile, dar că Ianukovici a promis să oprească planul.

Tiahnybok a declarat că opoziţia va lua în considerare înţelegerea ca fiind valabilă doar după ce Procurorul General Viktor Pshonka va publica o declaraţie pe site-ul ministerului, prin care anulează reţinerile activiştilor. Ministrul de Interne Vitaliy Zakharchenko este, de asemenea, obligat să publice o declaraţie, cu un angajament de a opri urmărirea activiştilor.

Reacţia copleşitoare pe EuroMaidan a fost de frustrare. "Minciuni, minciuni", au strigat oamenii în timp ce Tiahnybok a vorbit pe strada Hrushevskoho, înainte de a ţine un discurs în Piaţa Independenţei.

Principalele cereri ale mulţimii, demisia lui Ianukovici şi a guvernului, au fost inacceptabile pentru preşedinte. De fapt, Klitschko a recunoscut că s-a realizat "foarte puţin".

Tiahnybok a declarat că liderii opoziţiei au dorit aprobarea unui număr de legi, care prevăd inclusiv modificări în legislaţia electorală şi o revenire la versiunea din Constituţia adoptată în 2004, care reduce puterile prezidenţiale şi consolidează Cabinetul.

Un alt lider, Yatseniuk, apărut pe scenă mai târziu, a cerut mulţimii să construiască baricade noi pentru a creşte teritoriul EuroMaidan, dar nu a oferit nicio soluţie reală de ieşire din criză.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor