Va interveni Rusia în Ucraina?
alte articole
Escaladarea violenţelor în Ucraina a depăşit cu mult nivelul manifestaţiilor din noiembrie anul trecut. Acum situaţia pare scăpată de sub control, cu mai multe victime împuşcate la Kiev şi cu răspunsul Kremlinului prin vocea ministrului de externe, Serghei Lavrov, deosebit de agresiv la adresa 'unor colegi europeni', pe care i-a calificat drept 'impertinenţi' şi 'indecenţi', notează joi ziarul El Mundo.
După ce a câştigat înfruntarea cu Uniunea Europeană, Rusia este acum susţinătoare politică şi economică a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, care a dat dovadă de o miopie absolută în gestionarea acestei crize. Fapt ce creşte îngrijorător posibilitatea unei intervenţii a guvernului rus pentru a-l menţine la putere. Iar limbajul agresiv şi tăios al lui Lavrov demonstrează gravitatea momentului, este de părere ziarul spaniol.
Moscova are câteva motive bune pentru a se îmbarca într-o operaţiune militară. Unul din motive este lupta geostrategică pentru Europa. Nimănui nu-i scapă faptul că pentru Vladimir Putin este fundamental să menţină Ucraina în orbita lui de influenţă. Dacă Ucraina ar decide să adere la UE sau NATO, poziţia Rusiei în Europa ar fi grav prejudiciată. Kremlinul încă nu şi-a revenit după pierderea ţărilor baltice şi nu vrea să mai piardă şi alţi sateliţi din fosta URSS.
Al doilea motiv relevant ar fi acordul încheiat de Putin cu preşedintele ucrainean, care - nu trebuie uitat - reprezintă partea rusofilă a ţării. Liderul rus nu îşi poate permite luxul de a-l lăsa fără scaun pe Ianukovici, chiar dacă acest lucru ar avea un efect dăunător, nu doar pentru propria opinie publică, care îi consideră pe ucraineni un popor slav prieten, ci şi pentru starea economică gravă a Ucrainei, care acum depinde de ajutorul său. Aici intră şi angajamentul încheiat în decembrie privind cumpărarea de bonduri ucrainene în valoare de 11 miliarde de euro şi scăderea considerabilă a preţului la gazul care vine din Siberia.
Există însă şi factori importanţi împotriva unei intervenţii. Pe de-o parte, Ucraina nu seamănă nici pe departe cu cazul Georgiei. Teritoriul său este mult mai mare şi este mai puţin izolat geografic decât statul caucazian invadat în august 2008 de tancurile ruseşti, ca răspuns la aspiraţiile atlantiste ale preşedintelui Mihail Saakaşvili. Aventura trimiterii de paraşutişti la Kiev ar însemna pentru Rusia deteriorarea - dacă nu chiar ruperea - relaţiilor sale economice cu UE şi SUA.
Preţul ar fi prea mare, cu atât mai mult cu cât Rusia are nevoie de investiţii străine pentru a-şi diversifica economia bazată preponderent pe materii prime. Un al doilea motiv împotriva unei intervenţii armate este faptul că armata rusă este ocupată acum cu nordul Caucazului. Ameninţarea unui atentat de tip jihadist împotriva Jocurilor Olimpice de la Soci concentrează toate eforturile forţelor de securitate. Deşi scenariul pare improbabil, tentaţia rămâne totuşi puternică, conchide El Mundo.