Trump spune că Putin ar accepta forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin ar accepta forţe europene de menţinere a păcii pentru a asigura o posibilă încetare a focului în Ucraina, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, potrivit DPA.
Întrebat: „Îl veţi convinge pe Vladimir Putin să accepte trupe europene de menţinere a păcii?”, preşedintele a răspuns: „Da, va accepta”.
Remarcile au fost făcute în timpul conferinţei de presă care a avut loc cu prilejul vizitei lui Emmanuel Macron la Washington.
Macron a spus că sunt în curs de desfăşurare discuţii pentru a găsi o soluţie pentru pace în Ucraina.
Scopul este de a ajunge la un acord de pace şi de a începe reconstrucţia Ucrainei, ajutată de garanţii de securitate, a spus Macron.
„Avem un rol de jucat în acest sens”, a spus el, potrivit unui traducător prezent.