Kremlinul respinge afirmaţia lui Trump că Rusia ar accepta trupe de menţinere a păcii în Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat marţi să comenteze direct afirmaţia preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit căreia Rusia ar accepta trupe de menţinere a păcii în Ucraina, dar a făcut referire la o respingere anterioară a ideii de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, notează Politico.
„Există o poziţie în această privinţă care a fost exprimată de ministrul rus de Externe Lavrov. Nu am nimic de adăugat la aceasta şi nimic de comentat”, a declarat Peskov.
În urma discuţiilor cu SUA la Riad, Lavrov a calificat drept „inacceptabilă” prezenţa forţelor europene de menţinere a păcii în Ucraina.
„Prin urmare, am explicat astăzi, apariţia trupelor forţelor armate din aceleaşi ţări NATO, dar sub un steag străin - sub steagul UE sau sub steaguri naţionale - nu schimbă nimic în această privinţă. Acest lucru este, desigur, inacceptabil pentru noi”, a spus Lavrov.
Trump a declarat luni că preşedintele rus Vladimir Putin este gata să accepte forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina, într-un potenţial progres care ar putea contribui la încheierea războiului Rusiei împotriva Kievului.
„El va accepta acest lucru. I-am pus această întrebare”, a spus Trump despre Putin când a fost întrebat direct despre desfăşurarea trupelor europene. „Uite, dacă facem această înţelegere, el nu caută mai mult război ... I-am pus în mod specific această întrebare. El nu are nicio problemă cu asta”.
În trecut, Kremlinul a declarat în repetate rânduri că desfăşurarea de forţe de menţinere a păcii străine în Ucraina ar reprezenta o escaladare.