Tremură "cercul magic financiar" al lui Putin. Sancţiuni şi cozi la ATM-urile băncii Rossiya
alte articole
Aspectele financiare îi îngrijorează pe oligarhii şi înalţii funcţionari ai Federaţiei. De la traderul de petrol Gunvor la gazele naturale de la Novatek, au fost resimţite restricţiile făcute de către Washington şi companiile şi-au pierdut din valoare. Visa şi Mastercard au blocat plăţile. Companiile ruseşti trebuie să facă faţă unor credite de 120 de miliarde USD, scadente în următoarele 12 luni.
Vladimir Putin afişează o mare securitate, ridiculizează sancţiunile internaţionale impuse, continuă să ţină gata de acţiune militarii în scopul de a defini anexarea Crimeei, deja ratificată oficial. Dar în "cercul său magic" câteva certitudini încep să scârţâie. Mai ales când este vorba de economie şi finanţe, singurele arme pe care Occidentul - chiar coordonate lent şi mai ales de incisivitate limitată - s-a decis, până în prezent, să le pună pună în acţiune.
Financial Times explică modul în care managerii şi finanţatorii apropiaţi preşedintelui au resimţit lovitura, deja de vineri după sancţiunile impuse de Statele Unite, cu băncile şi investitorii străini fiind gata să revizuiască relaţiile cu Rusia a rezultat o rapidă depreciere a investiţiilor deţinute de unele dintre cele mai bogate oligarhii din ţară.
Torbjorn Tornqvist, numărul unu de la Gunvor, a patra companie comercială de petrol din lume, unde - conform celor declarate de Trezoreria SUA, negate vehement de Kremlin - Putin avea investiţii personale, a declarat că acţiunile grupului au suferit un declin deoarece băncile au început să reconsidere dacă să continue să acorde finanţare sau nu. Tornqvist a explicat că Gunvor "poate supravieţui" , dar a recunoscut că ultimele zile au fost foarte tensionate.
Între timp, Mastercard şi Visa şi-au suspendat serviciile de plată către Banca Rossiya, singura companie pusă pe lista de sancţiuni de către Washington, sancţiuni care au implicat 20 de persoane.
O decizie similară a venit de la Western Union. Gunvor nu se afla pe lista neagră, dar co-fondatorul ei, Gennady Timchenko, a fost inclus. Acesta a decis să-şi vândă acţiunile şi să pună la adăpost compania.
Novatek, al doilea mare producător de gaze naturale din Rusia a văzut o erodare de 2,5 miliarde din valoarea sa, după ce acţiunile sale au scăzut cu 8%.
Financial Times relatează că un oficial al Băncii Centrale a declarat că sancţiunile SUA au afectat sute de mii de clienţi ai Băncii Rossiya, descrise de Washington ca fiind o organizaţie"personală a înalţilor funcţionari ai Federaţiei Ruse".
Au existat mărturii care descriau cozi la ghişeele băncilor Rossiya, oamenii încercând să-şi pună la adăpost economiile. Acest lucru s-a petrecut în ciuda faptului că, la scurt timp după anunţarea măsurilor împotriva Rossiya, Putin, într-un gest de frondă, a declarat că îşi deschide imediat un cont unde să-i fie virat salariul.
Într-un raport, Sace, compania de stat (în curs de privatizare), care oferă credite şi garanţii pentru companiile care operează în străinătate, arată posibilele evoluţii pe termen scurt. "Chiar dacă este greu de crezut că se va ajunge la o suspendare totală a relaţiilor comerciale cu Rusia", scriu analiştii "sancţiunile cu efecte semnificative asupra economiei ruse s-ar putea referi la o oprire a exporturilor în ţară, în ceea ce priveşte anumite sectoare cum ar fi cel de apărare. Alte măsuri suplimentare ar putea lovi companiile ruseşti care operează în străinătate, împiedicându-le să opereze sau să câştige noi contracte. În sfârşit, măsuri suplimentare ar putea restricţiona accesul la pieţele financiare internaţionale şi la finanţările externe ale companiilor ruseşti"
Conform Sace, este vorba de o sumă totală de 120 de miliarde de dolari, datorii a căror scadenţă survine în următoarele 12 luni.