Trădările Occidentului: exclus din G8, Putin se întâlneşte cu liderii europeni în Franţa

Exclus din Grupul celor Opt naţiuni industrializate cu două luni în urmă din cauza anexării militare a peninsulei ucrainene Crimeea, preşedintele rus Vladimir Putin va participa la cea de-a 70-a aniversare a Zilei Debarcării în Normandia.
Liderul rus, Vladimir Putin şi preşedintele francez, Francois Hollande. (BERTRAND LANGLOIS / AFP / GettyImages)
P. P.
04.06.2014

Exclus din Grupul celor Opt naţiuni industrializate cu două luni în urmă din cauza anexării militare a peninsulei ucrainene Crimeea, preşedintele rus Vladimir Putin va participa la cea de-a 70-a aniversare a Zilei Debarcării în Normandia.

Premierul canadian, Stephen Harper, cel mai critic la adresa lui Putin dintre liderii occidentali, intenţionează să-l ignore în timpul vizitei din Normandia. Se crede că preşedintele american, Barack Obama, va face la fel. Dar pentru liderii primelor două ţări europene ca mărime din Alianţa Nord Atlantică, lucrurile se desfăşoară de parcă Rusia nu a ocupat niciodată Crimeea şi nici ameninţarea pentru estul Ucrainei n-ar exista.

Franţa – care vinde marinei ruse două nave de război în valoare de 1,6 miliarde USD, inclusiv una care va fi numită Sevastopol şi va fi menţinută în oraşul port din Crimeea cu acelaşi nume – a refuzat să-l excludă pe Putin de la ceremonia pe care o organizează. De fapt, preşedintele Francois Hollande îl va invita pe Putin la dineul ce se va desfăşura joi la Paris. Mai mult, premierul Marii Britanii, David Cameron, a aranjat o întâlnire privată cu liderul de la Kremlin chiar după terminarea ceremoniei de vineri, din Normandia.

Una din cele mai dure ironii ale acestei întâlniri, care ar trebui să comemoreze un moment critic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi care se petrece chiar pe câmpul unei bătălii ce a avut loc acum 70 de ani, a devenit un loc de adunare pentru liderii ce nu-şi doresc nici măcar să-l jignească, să nu mai vorbim de a-l confrunta, pe Putin - uitând practic lunile de ameninţări şi intimidări lansate împotriva securităţii şi stabilităţii europene.

Într-o săptămână încărcată cu semnificaţii legate de Ziua Debarcării şi de colapsul Uniunii Sovietice, Polonia va celebra cea de-a 25-a aniversare a alegerilor ce marchează căderea lungului regim de teroare impus de Partidul Comunist, marionetă a Kremlinului.

Liderii occidentali se vor strânge la Bruxelles pentru o întâlnire de urgenţă a G7, care va dura până joi. Unul din subiectele de discuţie ale G7 va fi implementarea unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei, care continuă să menţină trupe la graniţa cu Ucraina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor