Time Management: Câştig sau Pierdere?

Povestea lui

Timpul trece … tic-tac, tic-tac …este acel ritm pe care-l simte mereu în mintea lui. El încearcă să-l ignore. Iese la alergat, citeşte, scrie, iese în oraş, stă de vorbă, orice pentru a-şi distrage atenţia de la bătăile acestuia. Însă acesta persistă. Ritmul îl urmăreşte peste tot. Parcă îl cheamă … oriunde, oricând … este mereu prezent.

Nu există moment de repaos. Sunt multe lucruri de făcut acum. Ele trebuie terminate cât mai repede. Fiecare moment este folosit cu meticulozitate. La muncă, la masă, în timp ce socializează. Chiar şi când este în pat, mintea lui se întreabă: Cât e ceasul? Unde-i minutarul în acest moment? Nu se poate abţine şi trebuie să se uite.

Tic-tac, tic-tac, ritmul îl consumă în continuu. Este în interiorul lui şi el ştie asta. “Face parte din cine sunt eu”, îi spune soţiei sale atunci când ea se supără din cauza rigidităţii lui.

El îşi fixează alarma să sune în fiecare zi la 5 dimineaţa, 7 zile pe săptămână, chiar dacă nu-i nevoie să facă asta. Chiar şi duminică, ochii săi se deschid automat în jur de 4:50 dimineaţa. Este acel ritm intern care-şi spune cuvântul. Corpul lui ştie pur si simplu că a sosit momentul. Momentul pentru productivitate, pentru a trece la acţiune. Întotdeauna este momentul potrivit să faci ceva.

Ceasul de la telefon arată ora 4:00. Uite că acum s-a schimbat în 4:01. Nu, nu încă, este prea devreme. Încă o oră de somn, încă o oră de pace.

În timp ce conduce până la muncă, mintea lui începe să aranjeze temporal tot felul de evenimente. Mai sunt 37 de minute până când ajung la muncă. 2 ore şi 45 de minute până la sedinţă. 4 zile, 3 ore şi 10 minute până când trebuie să predau raportul. 1 lună, 3 săptămâni, 2 zile, 11 ore şi 30 de minute până când plec în vacanţă.

În timp ce mintea lui suprasolicitată merge în toate direcţiile, începe să se gândească cum ar fi viaţa sa dacă ar renunţa la toate lucrurile astea … dacă acel ritm intern ar dispărea complet şi s-ar putea bucura pur si simplu de momentul prezent, trăind doar pentru a exista aici şi acum. “Ar fi ca un vis”, îşi spune. “Pură libertate!”.

Ajunge în parcare la 7:00, întră în birou şi-şi deschide agenda. După ce priveşte către ea uitându-se în gol pentru aproximativ un minut, închide ochii şi începe să-şi frece fruntea cu palmele. Copleşit de situaţie, într-o stare de anxietate, parcă prins în toate acestea … însă conştient de ceea ce trebuie făcut.

Încet, încet, coboară palmele pe masă, îşi deschide ochii şi începe să-şi creeze lista bine cunoscută cu lucrurile pe care le are de făcut.

Povestea ei

Ea nu-şi programează nimic. De fapt, de cele mai multe ori, ea nu ştie cât este ceasul. În mintea ei, nu există nimic urgent de făcut. Înţelege conceptul de “time management” şi că alţii sunt prinşi în tot felul de programe prestabilite, însă ea refuză să se conformeze acestor tipare. ”Nu mă mai deranja”, spune ea. “Timpul meu este doar pentru mine.”

Ea nu are un ceas deşteptător, sau o agendă. Dacă pui la îndoială modul în care este ea, imediat îţi va răspunde: “Eşti doar un alt membru al turmei corporatiste...irosindu-ţi timpul pentru a respecta programul impus de altcineva.”

Astfel ea este total liberă să facă tot ceea ce vrea, oricând doreşte. Un spirit liber care o ia în orice direcţie doreşte…complet imună la orice forţă care încearcă să o constrângă.

“Nu-mi ţine tu mie lecţii despre time management”, spune ea. “În loc să faci asta, ce-ar fi dacă te-ai gândi dacă mai ţii minte ultima dată când te-ai simţit şi tu bine. Sunt sigură că în timp ce căutai să îndeplineşti tot felul de angajamente şi să-ţi faci norma de la 9 la 5, te bucuri mult mai puţin de ceea ce faci decât mă bucur eu. Dacă vrei să ştii părerea mea, tu eşti cel care pierde timpul!”

În mod natural, libertatea absolută în afara graniţelor timpului are şi ea limitările ei. Oamenii nu pot ajunge să facă ceva până la capăt dacă nu-şi dedică din timp acelei direcţii. De asemenea, este aproape imposibil să coordonezi interacţiuni sociale productive fără să planifici o oră şi un loc în care acestea să aibă loc. Astfel, ea nu a reuşit să termine facultatea, pierde locurile de muncă unul după celălalt şi nu poate să menţină o relaţie intimă sănătoasă. Chiar şi prietenii ei apropiaţi au ajuns să o catalogheze drept un caz pierdut. Părinţii ei sunt supăraţi că încă locuieşte cu ei în casă, fără să plătească nimic, ea având aproape 30 de ani.

Concluzii

Gestionarea timpului poate fi asemănat în bună măsură cu gravitaţia. Dacă este prea multă, rămâi înţepenit în acelaşi loc. Dacă totuşi nu-i destulă, ajungă să te pierzi prin spaţiu. Avem nevoie de ea ca să trăim, însă într-un stil moderat.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com