Contează fiecare oră din viaţa ta

Timpul este perceput în mod diferit de fiecare dintre noi. În funcţie de frumuseţea şi profunzimea experienţelor pe care le trăim, semnificaţia pe care o dăm momentelor este cu totul alta.

Am citit o poveste care m-a impresionat şi pe care vreau să ţi-o împărtăşesc şi ţie. Aceasta surprinde modul în care preţuim timpul din viaţa noastră:

Era aproape de miezul nopţii într-o zi obişnuită de marţi şi holurile spitalului erau destul de liniştite. Alex tocmai terminase de citit un număr mai vechi al unei reviste de sport. “Să aştepţi este foarte enervant…de ce nu mi-am luat o carte cu mine?”

În timp ce stătea liniştit având ochii închişi, putea auzi nişte persoane vorbind în camera de lângă el. “L-ai lăsat destul să aştepte! Cred că nepotul meu a ajuns deja! Te rog frumos, lasă-l să intre.” Apoi nişte cuvinte spuse mai încet…”Vă rog, vă rog...lăsaţi-l să intre.”

Câteva momente mai târziu, asistenta a ieşit furtunos din cameră şi a părut surprinsă să-l vadă pe Alex aşteptând pe hol. “O, ai ajuns deja!” a spus ea. “Scuze, sunt o asistentă temporară şi o supraveghez pe bunica dumneavoastră doar de 24 de ore. Ea a insistat aseară că veniţi să o vizitaţi aşa că m-a convins să vă caut pe holurile spitalului deşi nu vă găseam. Când mi-a spus că veţi veni din nou astăzi, am presupun că memoria îi juca feste.”

“Păi eu….”

Aceasta l-a întrerupt pe Alex, adăugând: “Însă sunt foarte bucuroasă că sunteţi aici. Cred că a rezistat ca să-şi ia adio de la dumneavoastră. De fapt este un miracol faptul că încă mai poate să vorbească, pentru că trupul ei cedează destul de repede. Doctorul nu i-a mai dat decât 24 de ore…acum aproape 24 de ore.”

“Am înţeles, asta-i...”

Ea l-a întrerupt din nou. “Din nou, îmi cer scuze. Nu am ştiut că sunteţi aici şi aşteptaţi. Vă rog să mă urmaţi.”

Alex s-a ridicat şi asistenta l-a condus înăuntru. “Nepotul dumneavoastră este aici”, a spus ea din dreptul uşii. Ochii bătrânei s-au luminat. “Oh doamne…ce bucurie!” S-a uitat direct la Alex şi a zâmbit cu toată energia pe care o mai avea în corpul ei slăbit. “Am ştiut că vei veni.”

Alex s-a aşezat lângă patul ei şi a luat-o de mână. Ea a încercat să-l strângă uşor de degete şi să spună ceva, însă era prea epuizată. S-a uitat direct în ochii lui şi a continuat să zâmbească timp de câteva minute, în timp ce se ţineau de mână. Într-un final, ea a închis ochii şi părea că se odihneşte.

Pentru aproximativ o oră, Alex nu s-a mişcat. A stat acolo în linişte în timp ce bătrâna îl ţinea de mână, într-o strânsoare uşoară. Apoi încet, încet, ea i-a dat drumul la mână şi ritmul respiraţiei a încetinit. Pentru câteva momente, Alex a crezut că ea urmează să adoarmă, însă respiraţia ei s-a oprit de tot.

Alex s-a ridicat şi s-a dus după asistentă. Aceasta a intrat în cameră şi a acoperit corpul cu un cearşaf alb, şi-a luat câteva notiţe şi apoi şi-a exprimat condoleanţele.

“Îmi pare rău pentru pierderea dumneavoastră”, a spus ea. “Aţi făcut toate pregătirile pentru înmormântare?”

“Nici măcar nu ştiu cum o cheamă”, a spus Alex.

“Ce vreţi să spuneţi?” a întrebat ea. “Este bunica dumneavoastră.”

“Nu, nu este bunica mea”, a asigurat-o Alex. “Înainte de a intra în această cameră, nu am mai întâlnit-o niciodată în viaţa mea. Sunt aici la spital pentru că îl aştept pe prietenul meu care are nevoie de câteva copci la frunte.”

Ea părea confuză. “Nu înţeleg. Dacă nu o cunoaşteţi, atunci de ce nu aţi spus nimic? Şi de ce aţi stat cu ea timp de o oră?”

Alex a zâmbit. “Imediat am ştiut că nu este bunica mea. Însă atunci când mi-aţi spus ce speranţă de viaţă are, am ştiut că nepotul ei adevărat nu va putea ajunge la timp. Aşa că am fost curios şi v-am urmat în cameră. Atunci când s-a uitat la mine şi a zâmbit, mi-am dat seama că vederea ei era atât de slabă încât ea chiar a crezut că sunt nepotul ei. Ştiind cât de mult dorea să-l vadă, am zis să joc acest rol şi să petrec această oră cu ea.”

Noi stabilim cât valorează o oră din viaţa noastră

Sunt de părere că vieţile noastre sunt măsurate în funcţie de valoarea pe care o oferim celorlalţi oameni. Această valoare reiese din timpul petrecut în fiecare zi făcând diferite lucruri. De vreme ce timpul este măsurat în ore, valoarea totală a vieţii noastre este dată de suma fiecărei ore în parte.

Sunt peste tot ocazii să oferim ceva de valoare. Unele dintre ele sunt evidente, în timp ce altele ne iau prin surprindere la miezul nopţii într-o zi obişnuită de marţi. Dacă alegem sau nu să recunoaştem aceste ocazii, asta depinde doar de noi.

Tu cum ţi-ai petrecut ultima oră?

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com