Theresa May studiază introducerea de măsuri pentru desecretizarea Internetului
alte articole
Unii oficiali guvernamentali britanici par să fi informat presa că vor intra în vigoare multe dintre cele mai invazive elemente ale relativ recentei legi Investigatory Powers Act după atacul din Manchester Arena.
Noile drepturi speciale care sunt discutate – numite pompos Technical Capability Orders – impun marilor companii de Internet şi celor specializate în tehnologie să îşi încalce propria securitate pentru ca mesajele să poată fi citite de agenţiile de informaţii.
Guvernul britanic va cere Parlamentului să permită legiferarea noilor reguli dacă premierul Theresa May va fi aleasă din nou în acest an, au declarat miniştri britanici pentru publicaţia The Sun.
“Vom face acest lucru imediat ce vom putea, după alegeri, atunci când vom reveni”, a declarat un ministru pentru The Sun. “Nivelul ameninţării dovedeşte în mod clar că nu există timp de pierdut acum." “Companiile de media socială ne-au râs în nas de prea mult timp” - sunt unele dintre luările de pozi'ie pe această temă.
Apelurile anonime adresate The Sun au fost făcute la scurt timp după ce conservatorii au făcut declaraţiile şi au promis că vor constrânge Internetul.
Propunerile includ ceea ce pare a fi o reiterare a planurilor guvernamentale de a slăbi securitatea şi criptarea informaţiilor.
Mai îngrijorător este faptul că există deja un tipar global al propunerilor de acest gen.
După aşa-numitul atentat Charlie Hebdo, Franţa şi apoi Marea Britanie au introdus legislaţie extrem de invazivă la adresa secretului corespondenţei, motivul oficial fiind lupta împotriva terorismului - aşa cum SUA anilor 2000 a devenit un stat poliţienesc după adoptarea Patriot Act.
Propuneri de acest gen au fost făcute în SUA de agenţiile de informaţii sub James Clapper. Cererile pentru desecretizarea comunicaţiilor criptate, au fost asezonate cu presiuni asupra companiilor americane de hi-tech de a programa backdoors - portiţe ascunse, care să permită serviciilor accesul la informaţiile private ale utilizatorilor.
"Nu poţi lăsa o criză nefolosită" - Emmanuel Rahm, şeful de personal al Casei Albe din primul mandat al ui Barack Obama
Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, pare că încearcă să limiteze aplicarea puterilor, sugerând că serviciile de securitate dispun deja de puterile de care au nevoie şi că May nu va face presiuni pentru sporirea acestora, pe moment. Rudd sugerase anterior că guvernul va încerca să slăbească în mod dramatic criptarea folosită de aplicaţii precum whatsapp pentru a asigura securitatea mesajelor.
Nu au existat niciun fel de sugestii până acum că tehnologia de criptare - care împiedică citirea mesajelor de către hackeri sau organizaţii guvernamentale - ar fi jucat un rol în atacul din Manchester.
Mai dubios, nici nu a existat vreo insinuare că că puterile extinse ale autorităţilor vor preveni desfăşurarea unui nou atac de acest gen.
Companiile de Internet au susţinut, în repetate rânduri, că puterile prevăzute de legea Investigatory Powers Act vor face ca nimeni să nu se mai simtă în siguranţă. Pe de altă parte, construirea unor aşa zise “uşi din spate” în programele de securitate ar permite că agenţiile de informaţii vor putea citi mesajele private, acest lucru însemnând că acele mesaje ar putea fi citite şi de hackeri.
Ultimul atac cibernetic, cu virusul WannaCry (în ciuda unor bizare aspecte ale întregii poveşti) a demonstrat tocmai faptul că unelte folosite de servicii în scopuri presupus bune ajung în mâna unor grupuri criminale care le folosesc în scopuri novice pentrusocietate.
De asemenea, mai multe companii de hi-tech au declarat publicaţiei The Independent că deocamdată este imposibil să se ştie dacă vor putea să respecte astfel de ordine. De asemenea, încă nu este clar dacă guvernul britanic ar putea forţa companiile să încalce securitatea pe cuprinsul globului, după cum s-a sugerat anterior.