The Matrix: două vorbe despre Sistemul care ne ţine sclavi

Marea mineriadă din iunie 1990 deschidea un tunel spre trecut. Acest lucru s-a putut simţi atunci în Bucureşti. Pe lângă teroare, praf de cărbune, basculante cu mineri ieşiţi din minţi, oameni bătuţi din senin şi arestaţi, se aflau oamenii "de bine" care aplaudau. În decursul anilor, fenomenul a fost analizat în detaliu şi nu pare că ar mai fi ceva de adăugat despre el.

Totuşi, legat de mineriadă există, un fir roşu care-l leagă de altele, care trece neobservat şi pe care îl vedem doar în momentele de agonie din perpetua noastră criză.

Cineva obţinea atunci prima mare victorie post-decembristă împotriva propriilor cetăţeni. Nu era vorba de ceva "emanat" din vreo dorinţă populară, spontană, ci o structură bine organizată, născută cu mult timp înainte şi care supravieţuise pragului care a fost 1989. Victoria mineriadei era doar partea externă, frunzele. Sistemul îşi reconfirma funcţionalitatea şi puterea asupra conştiinţei colective, de data asta într-o societate aparent liberă.

Necuratul caută să te convingă de non-existenţa sa. Unii analişti politici au surprins existenţa Sistemului abia în vâltoarea din vara trecută şi au vorbit în mod deschis despre el. Acest lucru s-a putut observa doar post-mortem, punând cap la cap unele evenimente şi asemănările dintre ele. Este ca şi cum o fiinţă imperceptibilă ar îmbrăca oameni cu înfăţişări diferite dar cu caractere asemănătoare, generând în acelaşi timp câmpuri de evenimente asemănătoare. Scopul fiind unul şi acelaşi: obstrucţionarea schimbărilor la nivel de individ şi societate.

Pentru a supravieţui, unul dintre jocurile de putere ale Sistemului a fost crearea unei opoziţii controlabile şi în final asimilabile. În '96, simţind că a ajuns într-un punct critic, Sistemul s-a gândit să lase CDR-ul să preia puterea, dând impresia că România a devenit în sfârşit un stat democratic. Bazându-se apoi pe înclinaţiile profund stângiste cultivate în perioada comunistă a capitalizat foarte uşor punctele slabe ale CDR-ului ajungând să-l controleze în bună măsură. Câte s-au întâmplat le ştim cu toţii, numai reformă nu. Timp de patru ani, Sistemul a stat doar în umbră, nefiind afectat defel. Mai mult, el a reuşit să integreze o bună parte din CDR în structurile sale, iar imaginea României care se îmbunătăţise a fost valorificată pe deplin.

A urmat momentul 2000, când a profitat din plin de una din creaţiile sale, anume partidul extremist România Mare, condus de un clovn. Sistemul a aranjat atunci lucrurile în asemenea fel, încât am avut de ales între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, care abera. Românului i se transmitea că există variante mult mai rele pentru el, dar în niciun caz vreuna bună. Ciudată desfăşurare: ai democraţie, dar nu ai posibilitatea de a vota un democrat. Este înfierată corupţia, dar nu avem treabă cu corupţii.

Controlul minţilor pe de o parte, a constituit o prioritate absolută pentru Sistem, lucru realizat prin inducerea unor seturi de idei false şi noţiuni deviate. După groteasca manipulare prin televiziunea de stat aveau să apară antenele, cu manele, telenovele, jocuri de noroc deşănţate şi recentul linşaj mediatic. Numai aşa a fost posibilă apariţia unui curent de simpatie faţă de persoane condamnate la închisoare precum fostul premier Adrian Năstase şi saltimbancul politic Gigi Becali. În paralel Sistemul s-a ocupat cu defăimarea unor instituţii cum ar fi justiţia - care începea să funcţioneze, Agenţia Naţională de Integritate, DNA-ul, procurorii, etc.

Pe de altă parte, Sistemul crează pentru o parte a populaţiei o dependenţă puternică faţă de el. Mulţi au fost formaţi astfel încât şă-şi dorească să fie asistaţi social. Lucru reuşit prin menţinerea celor care au astfel de dorinţe - în sărăcie. La polul opus se află cei cărora Sistemul le permite câştiguri fabuloase prin afaceri cu statul, dar care sunt la fel de dependenţi de el ca şi cei săraci. Relaţia Sistemului cu oamenii aduce tot mai mult cu manifestările Sindromului Stockholm.*

Cei care nu aparţin Sistemului, sunt atraşi de acesta şi amestecaţi înăuntru. Operaţia, indiferent cât de bizară ar părea, de multe ori reuşeşte. Marele Alchimist amestecă tot, într-o oală a morţii.

Cei care nu aparţin Sistemului, sunt atraşi de acesta şi amestecaţi înăuntru. Operaţia, indiferent cât de bizară ar părea, de multe ori reuşeşte. Marele Alchimist amestecă tot, într-o oală a morţii. Astfel că se poate observa cum (şi de ce) Emil Constantinescu apare public alături de Ion Iliescu, stânga lângă dreapta, etc. În caz că indivizii nu acceptă "cooptarea", ei se trezesc marginalizaţi, indezirabili. Cei care rezistă Sistemului nu au zile bune.

Marele duşman al Sistemului este clasa de mijloc şi libera iniţiativă, Libertatea, lucruri despre care nu mai auzim aproape nimic.

Dar cum nimeni nu poate înşela timpul, Sistemul îi simte deja semnele. Oameni precum Gigi Becali, Sorin Ovidiu Vantu şi apropiaţi ai lui Dan Voiculescu pe care acum zece ani toţi îi credeam de nezdruncinat sunt aduşi în faţa justiţiei. Antena 3 începe să se clatine, iar în USL apar fisuri.

Normal, Sistemul nu va sta cu mâinile în buzunare. Are abilitatea de a proiecta o mare diversitate de forme care duc ochiul uman spre confuzie. Mai are şi o putere de regenerare uluitoare. Doar atunci când nu vom mai dori să fim asistaţi social şi când nu vom mai hrăni himerele trecutului vom reuşi să fim răspunzători de propriile vieţi, iar Phoenix-ul Roşu va fi fost alungat din destinul nostru.

* comportament anormal al unei victime faţă de agresorul său. În urma terorii la care este supusă, victima începe să-şi simpatizeze în mod paradoxal agresorul, uneori venerându-l chiar. Semnelor superficiale de bunăvoinţă venite din partea acestuia, victima le răspunde în mod disproporţionat.