Ion Flueraş şi Mircea Carp, omagiaţi la Salonul Memoriei Exilului Românesc

La împlinirea a 60 de ani de la asasinarea, la închisoarea Gherla, a liderului social-democrat, artizan al Marii Uniri, Ion Flueraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a evocat personalitatea acestuia prin mărturiile nepotului său, reprezentant al exilului românesc din Germania, şi cu ajutorul istoricului şi biografului său, Sorin Radu. În plus, Mircea Carp, cunoscuta voce de la Radio Vocea Americii şi Europa Liberă, a vorbit despre experienţa sa în exil şi a fost omagiat pentru întreaga sa activitate.

Constantin Erbiceanu, nepotul lui Ion Flueraş, şi-a amintit ce au suferit bunicii săi de pe urma comuniştilor: cum bunicul a fost arestat, casa le-a fost percheziţionată şi toată biblioteca sa de peste 1.000 de volume a fost confiscată. Mai apoi, casa bunicilor şi toate proprietăţile lor au fost naţionalizate, iar Flueraş a murit în închisoarea de la Gerla, ca urmare a bătăilor şi torturilor suferite. Motivul oficial dat de comunişti pentru moartea sa a fost apoplexie.

Nepotul a scăpat la limită de exmatricularea din Facultatea de Construcţii, datorită unor profesori, pentru că era descendent al lui Flueraş şi a trăit 20 de ani în exil în Germania, între 1970-1990, unde "am avut o carieră destul de reuşită de inginer constructor şi de consultant". După revoluţie, el s-a întors în România şi a făcut demersuri pentru a păstra memoria bunicului său. Astfel acesta a discutat cu primarul Albei Iulia, Mircea Hava, care a fost de acord să amplaseze o statuie a lui Ion Flueraş la Muzeul Unirii şi nu a solicitat bani pentru asta.

La rândul său, profesorul Sorin Radu de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, care a scris o biografie a liderului social-democrat, a evocat personalitatea lui Flueraş şi realizările lui politice. "În perioada interbelică numele lui Flueraş şi ale social-democraţilor ardeleni sunt menţionate doar în trecere, în general istoriografia din acei ani marginalizând rolul social-democraţilor în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Un singur moment mai important – rolul jucat de ei în unirea României cu Transilvania", a explicat Radu. În opinia sa, istoricii au avut păreri divergente în legătură cu susţinerea Unirii de către social-democraţi. Unii au afirmat că ei au susţinut demersul partidelor naţionale, în timp ce alţii că aceştia ar fi avut reflexe de extremă stânga şi că s-ar fi raliat din mers unioniştilor.

În perioada comunistă 1944-45, socialiştii sunt trecuţi la index. Flueraş a fost denunţat de comunişti ca un trădător al principiilor social-democraţiei pentru că Partidul Comunist încerca să se detaşeze de mişcarea social-democrată, să-i discrediteze pe social-democraţi şi să minimalizeze meritele lor în dezvoltarea ţării.

Profesorul Radu a subliniat însă că Flueraş a jucat un rol important împreună cu Partidul social-democrat din Ungaria în unirea Transilvaniei cu România. "Până în 1918 social-democraţii nu aveau o viziune clară privind unirea pentru că ei nu aveau o teză naţională, ci o dimensiune internaţionalistă – că socialismul va deveni o politică europeană. Flueraş a avut meritul de a convinge această mişcare social-democrată internaţionalistă că unirea este necesară. Înainte de a fi socialist, el a fost român şi a avut o contribuţie clară la unire. A participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 ca vicepreşedinte al acesteia şi a făcut parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris", a explicat istoricul, care a mai amintit că liderul social-democrat a luptat mereu cu percepţia unora care puneau semnul egal între social-democraţie şi comunism.

Totuşi Ion Flueraş a fost apreciat şi de adversarii politici, el fiind apropiat de Brătianu şi Maniu. În plus, el a unificat diferitele formaţiuni social-democrate, creând un partid unificat puternic şi s-a remarcat şi în plan sindical unde a activat ca preşedinte al Confederaţiei generale a muncii. Venind dintr-o mişcare sindicală foarte bine organizată din Transilvania, el a încercat să păstreze separaţia dintre sindicate şi politic şi nu şi-a folosit influenţa sindicală în plan politic. Dovada în acest sens este că Confederaţia generală a muncii avea mai mulţi membri decât a obţinut Partidul social-democrat voturi la alegeri.

Flueraş a colaborat cu regele Carol al II-lea pe linie sindicală ca şi consilier într-o perioadă în care Partidul Social Democrat fusese desfiinţat pentru a obţine drepturi şi libertăţi pentru mişcarea sindicală. El a jucat un rol important în formarea breslelor în 1939.

Flueraş a avut meritul de a convinge această mişcare social-democrată internaţionalistă că unirea este necesară. Înainte de a fi socialist, el a fost român şi a avut o contribuţie clară la unire. A participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 ca vicepreşedinte al acesteia şi a făcut parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris.

Apoi în perioada de după 1945, Flueraş şi ceilalţi social-democraţi au simţit din plin prigoana comunistă. Chiar dacă s-a despărţit de linia de colaborare cu comuniştii promovată de preşedintele Partidului Social-Democrat, Titel Petrescu, a fost exclus din partid şi arestat de comunişti sub pretext că l-ar fi susţinut pe acesta. Liderul social-democrat a murit în închisoare şi a cam fost uitat din păcate, neavând o vizibilitate atât de mare, au concluzionat vorbitorii.

Despre Mircea Carp, numai de bine

În cea de-a doua parte a Salonului Memoriei Exilului Românesc, Mircea Carp a evocat câteva dintre momentele care i-au marcat viaţa, "acest ocol al pământului în 90 de ani". El îşi dorea să urmeze o carieră în armata română şi mărturiseşte că "liceul militar Nicolae Filipescu de la mânăstirea Dealul mi-a insuflat şi mai mult patriotism decât aveam de acasă". Totul s-a schimbat însă cu venirea la putere a comuniştilor, el fiind nevoit să plece în exil, unde a devenit jurnalist la Vocea Americii şi Radio Europa Liberă. Mircea Carp şi-a amintit cu emoţie cum l-a primit pe regele Mihai în redacţia din America în 1956, atunci când acesta a sunat în redacţia din România şi i-a răspuns Radu Călin Cristea. Carp l-a însoţit şi pe preşedintele Richard Nixon în vizita făcută în România, prima efectuată de un preşedinte american în ţara noastră.

La rândul său, scriitorul şi jurnalistul Radu Călin Cristea, a subliniat că "pentru un jurnalist şi tânăr scriitor care a reuşit să se ferească să scrie de bine despre comunism, despre Ceauşescu şi epoca de aur, faptul de a fi într-o instituţie de anvergura Europei Libere era un miracol". În plus, el l-a elogiat pe Mircea Carp pentru smerenia sa, spiritul său de echipă cu care-şi ajuta colegii şi pentru acurateţea relatărilor sale. "Dacă am putea să clonăm măcar 10 Mircea Carp în presa românească actuală, cred că ea ar arăta altfel", a concluzionat Cristea.

Şi Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, a afirmat că după 1989, jurnaliştii n-au ştiut cum să gestioneze libertatea câştigată. "Există jurnalişti care atacă clasa politică şi subminează astfel democraţia. Nu cred că acesta este rolul unui jurnalist. În plus, la oamenii tineri există o detaşare totală de preocupările sociale. Ei uită sau neglijează să gândească", a explicat istoricul. Zamfirescu l-a elogiat pe Mircea Carp susţinând că "acesta este un exemplu de om care şi-a schimbat total orientarea în viaţă. Avea vocaţia de a fi militar, dar comuniştii i-au rupt acest fir. Ca urmare şi-a dezvoltat o altă personalitate decât cea pe care trebuia s-o aibă iniţial". El a concluzionat că Mircea Carp a încercat "să menţină speranţa şi să trimită nişte idei normale unei societăţi năpăstuite care înseta după adevăr".