Tăriceanu, lovit din interior: Infuzia penalilor în ALDE, parte din planul său de a demola fostul PC
alte articole
Călin Popescu Tăriceanu a premeditat încă de la început distrugerea fostului Partid Conservator în cadrul noului ALDE tocmai pentru ca, la Congresul din 2017, gaşca penalilor să poată acapara toate funcţiile importante, pe cea de preşedinte unic şi pe cele din structurile centrale de conducere, acuză co-preşedintele executiv al partidului, Vasile Nistor, în cadrul unei scrisori deschise.
"Sunt momente cheie în viaţa unui om politic în care acesta poate demonstra dacă are vocaţia unui om de stat sau a unui politician de duzină. La începutul săptămânii trecute i-am sugerat domnului Călin Popescu Tăriceanu că se află într-un astfel de moment şi că, dacă doreşte ca istoria să nu-l condamne irevocabil alături de cei care au marcat negativ destinul României, trebuie să demisioneze. Să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului, a doua poziţie ca importanţă din stat, pentru a nu compromite şi mai mult imaginea deja ponegrită a Parlamentului României", a declarat co-preşedinte executiv ALDE.
Vasile Nistor susţine că nu i-a fost simplu să-şi asume un astfel de mesaj faţă de şeful său de partid, aşa cum nu i-a fost uşor să ceară ca partidul al cărui co-preşedinte executiv este să piardă cea mai importantă funcţie parlamentară. Dar, în opinia lui, uşor sau greu, acesta era singurul gest corect.
"Suntem în punctul politic şi istoric în care corectitudinea trebuie să fie singurul reper. I-am cerut atunci demisia domnului Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, şi voi prezenta în detaliu întreaga argumentaţie, iar acum îi cer demisia din postul de co-preşedinte al ALDE, din motive pe care le voi expune în faţa dumneavoastră. Când întreaga opinie publică bine informată şi toată societatea civilă de bună credinţă consideră că prioritatea zero a României o reprezintă lupta împotriva corupţiei, domnul Călin Popescu Tăriceanu – al doilea om în stat – îşi alege ca unică ţintă politică Justiţia", a subliniat co-preşedinte executiv ALDE.
Politicianul susţine că, pentru şeful Senatului, blocarea actului de justiţie prin împiedicarea începerii urmăririi penale, a reţinerii sau arestării preventive a colegilor suspectaţi de fapte de corupţie a fost principala preocupare. De altfel, după cum vede el lucrurile, niciodată în istoria modernă a acestei ţări, Camera Superioară a Legislativului nu a fost un duşman declarat şi agresiv al Justiţiei, aşa cum a fost sub conducerea lui Tăriceanu.
"Când cetăţenii cer măsuri anticorupţie, iar cel mai reprezentativ for al democraţiei – Parlamentul – devine principala piedică împotriva înfăptuirii dreptăţii, avem deja explicaţia pentru modestul procent de 10% încredere în instituţia pe care o reprezentăm. Însă, deşi cu toţii suntem membri ai Senatului, nu toţi suntem vinovaţi în egală măsură pentru direcţia greşită în care acesta e condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Fără a nega dreptul la prezumţia de nevinovăţie în cazul domnului Tăriceanu – ar fi absurd să o fac, sunt totuşi co-preşedintele executiv al unui partid declarat liberal -, consider că un inculpat, oricine ar fi acesta, nu are legitimitatea morală să conducă o cameră a Parlamentului. Un inculpat, oricine ar fi acesta, nu poate să decidă direcţia unei camere a Parlamentului, atunci când Legislativul trebuie să aleagă între a lupta împotriva corupţilor sau a face scut în jurul lor", a punctat Vasile Nistor.
Potrivit liderului ALDE, după două decenii şi jumătate de corupţie endemică, în politica românească nu trebuie să mai fie loc decât pentru cei dincolo de orice suspiciune. Prezumţia de nevinovăţie trebuie rezervată sălilor de judecată, nu răstălmăcită politic în Parlament.
"Pentru că a transformat dictonul absurd al locotenentului său, Daniel Barbu, "anticorupţia ucide", în noul slogan neoficial al Parlamentului, domnul Călin Popescu Tăriceanu trebuie să demisioneze din cea de-a doua funcţie în stat. Dar domnul Călin Popescu Tăriceanu, dacă nu vrea să fie reţinut de istorie drept unul dintre marii distrugători de partide şi idei, ar trebui să demisioneze şi din funcţia de co-preşedinte al ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a premeditat încă de la început distrugerea fostului Partid Conservator în cadrul noului ALDE tocmai pentru ca la Congresul din 2017, gaşca penalilor să poată acapara toate funcţiile importante, pe cea de preşedinte unic şi pe cele din structurile centrale de conducere. Pentru Călin Popescu Tăriceanu, fuziunea PC-PLR a avut o singură miză: preluarea finanţelor şi a sediilor fostului Partid Conservator", a afirmat Vasile Nistor.
ALDE este într-adevăr un partid nou, însă, potrivit senatorului, este un partid nou construit pe infrastructura fostului Partid Conservator, care avea ceva inestimabil pentru orice construcţie politică: avea resursă umană, reţea logistică în teritoriu şi grupuri parlamentare în cele două camere ale Legislativului.
"Călin Popescu Tăriceanu avea nevoie de toate acestea, iar pentru a le obţine a demarat un proces de discreditare a liderilor judeţeni pe care i-a înlocuit în pragul alegerilor locale cu oameni plini de probleme penale, apropiaţi lui. Misiunea a fost îndeplinită de "omul din umbră" Daniel Chiţoiu. Apoi, domnul Tăriceanu, încălcând protocolul de paritate, a decis ca pe listele pentru alegerile parlamentare, deputaţii şi senatorii care-i erau ostili să fie înlocuiţi cu parlamentari excluşi din partidele lor din cauza dosarelor de corupţie. Strategia de promovare a acestora în partid a fost vizibilă, penalii excluşi din alte partide fiind numiţi în funcţii de preşedinţi de organizaţie şi apoi direct pe listele partidului de la parlamentare.
Scopul domnului Tăriceanu e, de asemenea, evident: după ce penalii vor fi majoritari în toate instanţele partidului, orice posibilă disidenţă a oamenilor oneşti va fi suprimată din faşă. Cunoscând întregul parcurs politic al domnului Tăriceanu, intuiam că discursul său împotriva Justiţiei semnalizează anumite probleme penale pe care le anticipa. Astfel, domnul Tăriceanu îşi dorea să fie privit de ochii opiniei publice drept o victima a Justiţiei; am, însă, convingerea fermă că românii care formează marea majoritate a cetăţenilor nu l-au crezut", a continuat co-preşedintele executiv ALDE.
În acest context, Vasile Nistor îi întreabă public pe Tăriceanu, co-preşedinte ALDE, în calitatea pe care încă o are, de co-preşedinte executiv, dacă acest partid înseamnă conducerea de la centru sau miile de oameni din teritoriu, o masă tăcută de membri oneşti, care prin munca lor au adus bruma de voturi pe care o are formaţiunea, voturi pe care Tăriceanu "se pregăteşte să le pulverizeze, promovând în funcţiile din ţară, în locul oamenilor de bună credinţă, penalii pe care i-a cules din celelalte partide".
"Domnule co-preşedinte Călin Popescu Tăriceanu, închei prin a vă întreba direct: Cum puteţi să acceptaţi ca doi deputaţi ALDE, preşedinţi de organizaţii judeţene şi vicepreşedinţi naţionali ai partidului, să fie demişi împotriva prevederilor statutare? Cum puteţi permite, ca garant al respectării statutului, eliminarea abuzivă a celor doi deputaţi care au avut curajul să se opună găştii corupţilor şi care au fost de acord cu propunerea mea de introducere a unor criterii de integritate, în încercarea de a curăţa de pe frontispiciul ALDE eticheta de partid al penalilor?", întreabă Vasile Nistor.