Tăriceanu: "Eu nu mă pot alia cu un partid care doreşte un stat de drept poliţienesc"
alte articole
Deşi se prezintă drept liberal, Călin Popescu Tăriceanu a declarat marţi că după alegeri nu se va alia cu PNL, partid care doreşte o "caricatură de stat de drept poliţienesc", relatează Agerpres.
"În toamnă, după alegeri, se poate pune teoretic această problemă, cu cine se va face majoritate şi eu am să vă spun următorul lucru: un partid care nu îmbrăţişează acelaşi set de valori şi de principii cu noi şi care doreşte o caricatură de stat de drept, un stat de drept poliţienesc, cu un stat în care, practic, asistăm la republica procurorilor, eu nu mă pot alia, prefer să stau în opoziţie, indiferent ce s-ar întâmpla, nu sunt ahtiat să intrăm la guvernare cu orice preţ. (...) Am discutat cu colegii mei, noi avem o poziţie politică pe care nu ne-o schimbăm pentru că acest lucru mi se pare mai grav şi mai important decât a face un compromis cu un partid care este din păcate, astăzi, PNL şi care să ducă la instaurarea unui climat de frică, de teroare în societate şi să ne întoarcem către ceea ce a fost în anii 50", a afirmat Tăriceanu la B1Tv.
Tăriceanu a mai acuzat că preşedintele Klaus Iohannis ar face parte dintr-un plan ce urmăreşte înlăturarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului. Potrivit liderului ALDE, Iohannis "a încercat să-şi pună un guvern care să-i fie obedient, are nevoie de un partid prezidenţial, probabil că se gândeşte în perspectiva lui 2019, are nevoie de o susţinere, are nevoie de cât mai multe ingrediente şi pârghii de putere."
"Nu ştiu ce vrea să facă cu puterea. În general, dacă ai puterea, e bine să o pui în slujba unui proiect. Eu mă aşteptam să văd un proiect pe care preşedintele vrea să-l promoveze şi atunci spui: 'Domnule am nevoie şi Parlamentul să susţină, şi serviciile şi Guvernul, toţi să susţină proiectul preşedintelui'", a adăugat Tăriceanu.
Şeful Senatului a mai afirmat că nu are o problemă cu preşedintele, dar nici nu are un dialog politic cu acesta.