SUA şi aliaţii europeni: Testele iraniene de rachete au sfidat rezoluţia ONU
alte articole
SUA şi aliaţii săi europeni au acuzat Iranul că a sfidat o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU prin lansarea unor rachete capabile nuclear.
SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania au înaintat aceste acuzaţii marţi într-o scrisoare comună adresată ambasadorului spaniol la ONU şi şefului ONU, Ban Ki-moon. În scrisoare, oficialii americani şi europeni au susţinut că recentele teste balistice ale Iranului au implicat rachete capabile să transporte arme nucleare şi reprezintă o “sfidare” a rezoluţiei 2231, adoptată de CSONU în iulie 2015.
În scrisoare, semnatarii au cerut CSONU să ia în discuţie adoptarea unor răspunsuri adecvate la eşecul Teheranului de a-şi respecta obligaţiile.
Diplomaţii Consiliului au declarat, totodată, că actualul caz de aplicarea de noi sancţiuni ONU împotriva Iranului este slab. Mai mult, oficialii occidentali au susţinut că, deşi lansările au încălcat prevederile rezoluţiei 2231, ele nu au reprezentat o încălcare a acordului nuclear dintre Iran, SUA, Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi Germania.
Rusia, care are drept de veto în CSONU, se opune aplicării de noi sancţiuni ONU împotriva Iranului. Atât Rusia cât şi China au făcut lobby împotriva continuării restricţiilor în ceea ce priveşte programul de rachete al Iranului în timpul negocierilor de anul trecut pentru acordul nuclear.
Diplomaţii susţin că marile puteri sunt de acord că rezoluţia nu este obligatorie din punct de vedere juridic şi nu poate fi aplicată prin utilizarea de sancţiuni sau forţă armată. Dar naţiunile occidentale privesc limbajul rezoluţiei ca o interdicţie şi susţin că Iranul are obligaţia politică de a se conforma.
Iranul neagă că rachetele sale sunt capabile să transporte arme nucleare, adăugând că rachetele testate au fost proiectate pentru a lovi Israelul, remarci care au atras condamnări din partea SUA.
Ca urmare a acordului nuclear iranian de anul trecut, sancţiunile internaţionale asupra Teheranului au fost ridicate. Diplomaţii au precizat că cel mai mare lucru la care s-ar putea aştepta Iranul va fi o mustrare publică din partea CSONU. Conform acordului nuclear, noi sancţiuni vor putea fi aplicate doar de încălcări ale restricţiilor stabilite asupra activităţii nucleare iraniene.
Dar o mustrare din partea Consiliului de Securitate ar putea oferi un cadru legal pentru ca SUA şi mai multe state europene să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Iranului, conform diplomaţilor occidentali. Franţa, la rândul ei, a sugerat că ar putea fi aplicate sancţiuni unilaterale europene cu privire la lansările de rachete iraniene.