Temeri în Congresul SUA că Obama ar putea da acces Iranului la băncile americane
alte articole
Ed Royce, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, şi-a exprimat, într-o scrisoare, temerile că Obama ar putea oferi companiilor iraniene abilitatea de a desfăşura tranzacţii în dolari în SUA sau prin bănci offshore, conform ziarului Times of Israel.
Royce şi liderul majorităţii Camerei, Kevin McCarthy sunt îngrijoraţi că promisiunile făcute de administraţia Obama în vara trecută, de a vinde acordul altor ţări, vor fi încălcate.
Iranul a susţinut că obiectivele sale nu sunt îndeplinite pe baza acordului încheiat în iulie 2015 cu marile puteri. În plus, Teheranul a declarat că şi-a respectat partea din acord, oprind activitatea centrifugelor şi închizând unităţi de procesara nucleară.
Un oficial al Departamentului american al Trezoreriei a declarat Congresului după încheierea acordului că Iranului i se va refuza în continuare accesul la cea mai mare piaţă financiară şi comercială a lumii. Dar când a fost întrebat de Associated Press în legătură cu o mişcare din partea administraţiei Obama de a permite tranzacţii, acesta nu a comentat, susţinând doar că Departamentul va continua “să analizeze ridicarea sancţiunilor şi efectele sale”.
Oficialii Departamentului de Stat american nu au dorit să comenteze.
Anul trecut, un purtător de cuvânt al Departamentului Trezoreriei a declarat unui panel al Camerei Reprezentanţilor că Iranul nu va fi capabil să deschidă un cont într-o bancă americană, chiar dacă ar face-o pentru “dolarizarea” unei plăţi. Dar când a fost întrebat recent, secretarul Trezoreriei, Jack Lew, a precizat că doreşte să se asigure că “Iranul primeşte ajutor”.
Mark Dubowitz, expert în sancţiunile iraniene din cadrul Foundation for Defense of Democracies, a declarat că efectele obţinerii accesului la piaţa americană de către Teheran vor fi devastatoare.
În plus, există temeri cu privire la situaţia drepturilor omului în Iran şi cu privire la faptul dacă administraţia Obama ignoră abuzurile comise de Teheran împotriva drepturilor omului. În plus, a existat o promisiune de a se încerca blocarea eforturilor iraniene în regiune, dar administraţia Obama a acceptat rolul iranienilor în discuţiile pentru pacea siriană şi nu a avut o reacţie fermă la testele de rachete balistice efectuate de Gărzile Revoluţionare ale Iranului.