SUA: puşti alb de 19 ani împuşcat de poliţie. Nimeni nu protestează
alte articole
Zachary Hammond se afla o întâlnire cu o fată când a fost împuşcat mortal, în timp ce se afla în maşina sa, de un ofiţer de poliţie, în timpul unei operaţiuni anti-drog în statul american South Carolina, susţine familia băiatului.
În timp ce tânărul de 19 ani a fost împuşcat şi ucis, partenera sa, Tori Morton, mânca o îngheţată, conform avocatului familiei, Eric Bland.
Morton, 23 de ani, a fost arestată şi acuzată de posesie de marijuana – 10 grame – acesta fiind motivul pentru care, conform poliţiei, agenţi sub acoperire au pus la cale un flagrant căruia i-au căzut pradă cei doi tineri.
Raportul oficial al poliţiei nu a menţionat cele două împuşcături care l-au ucis pe Hammond în 26 iulie în parcarea restaurantului Hardees. Politia susţine că un al doilea raport – care nu a fost făcut public – include mărturia ofiţerului de poliţie în legătură cu acel incident fatal.
Politia susţine că ofiţerul a fost victima unui “tentative de omor” din partea lui Hammond, care conducea maşina. Conform şefului poliţiei din Seneca, John Covington, Hammond conducea “către ofiţer”, care a încercat să oprească maşina.
Ofiţerul a tras de două ori, atingându-l pe Hammond în umăr şi în piept.
Moartea tânărului a fost considerată omucidere. O autopsie executată de biroul medicului legist nu a specificat din ce direcţie au lovit gloanţele corpul lui Hammond.
Miercuri, familia lui Hammond a publicat rezultatele unei autopsii private, care a concluzionat că ambele gloanţe au intrat în corpul lui Hammond din spate. Conform autopsiei, cel de-al doilea glonţ s-a dovedit fatal, intrând din spate în partea stânga, trecând prin piept şi găurind plămânii şi inima lui Hammond.
Tot mai mulţi analişti consideră că SUA, unul dintre promotorii libertăţilor civile, a devenit, după incidentele din 9 septembrie 2001, un stat poliţienesc, în care NSA şi DHS (Departamentul de Interne) spionează în masă populaţia, iar forţele de poliţie încep să poarte armament de război şi să intre fără mandat în casele oamenilor, încălcând drepturile individuale.
Deşi SUA se află în mijlocul unui scandal declanşat de mai multe incidente în care ofiţeri de poliţie au împuşcat fatal mai mulţi civili, moartea lui Hammond nu a dat naştere vreunui protest de stradă, ca în cazurile în care victimele au fost bărbaţi de culoare.
La peste o săptămână după moartea lui Hammond, avocatul familiei sale a declarat că rasa joacă cu siguranţă un rol în această tăcere uluitoare faţă de acţiunea poliţistului. Dacă în cazul celor mai mediatizate incidente fatale din ultimul an poliţiştii americani au împuşcat fatal mai multe persoane de culoare în oraşe precum Ferguson, Cleveland, North Charleston, New York City sau Cincinnati, în acest caz victima, puştiul Zachary, care a avut ghinionul să iasă cu o fată care fuma marihuana, era alb.
“Întreaga chestiune a rasei este distorsionată şi pe drum se pierde problema reală, adică forţa excesivă”, a declarat Bland. “Toţi oamenii ar trebui să fie şocaţi de acest incident. Toţi oamenii ar trebui să îşi pună întrebări serioase.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.