STS va gestiona programul de evidenţă a turiştilor
alte articole

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va gestiona Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET) prin care vor fi înregistraţi toţi cei cazaţi în hoteluri şi pensiuni. Acest sistem a fost contestat de hotelieri care spun că ar încălca intimitatea turiştilor.
"SIET este o aplicaţie informatică implementată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care cuprinde informaţii cu privire la structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare, clasificate, şi care înregistrează în timp real turişti cazaţi în structurile de primire turistice clasificate. Operatorii economici proprietari sau administratori ai structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare au obligaţia să respecte şi să aplice integral prevederile prezentei ordonanţe", potrivit unui proiect de ordonanţă de Guvern.
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) a cerut Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) să nu introducă Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), pentru ca acesta ar aduce o serie de deservicii industriei. Ei spun că, prin intermediul sistemului, se va putea şti în orice moment despre o persoană unde este cazată.
Cei din minister spun că scopul înregistrării turiştilor este unul statistic şi va ajuta la combaterea evaziunii fiscale. Mai mult, sistemul va ajuta la depistarea persoanelor urmărite de poliţie şi acestea vor putea fi prinse mai uşor. Ministerul Turismului nu va avea acces la datele personale ale turiştilor, ci numai Ministerul Administraţiei şi Internelor.
"Evidenţierea reală a veniturilor obţinute de operatorii economici va determina creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor obţinute de operatorii economici din domeniul turismului. Acest program electronic va permite obţinerea, în orice moment, a unor informaţii cu privire la circulaţia turistică la nivel local, regional şi central, având două componente principale: o bază de date privind structurile de primire turistice şi un sistem de înregistrare şi raportare a turiştilor cazaţi", se arată în nota de fundamentare la proiectul de ordonanţă.