Ştefan Marincea, directorul Institutului Geologic din România, despre exploatarea gazelor de şist în România(interviu)

Astăzi vor avea loc proteste în capitală şi în alte 24 de oraşe împotriva exploatării gazelor de şist. Organizatorii cer guvernului să anuleze hotărârile de concesionare a perimetrelor din Vaslui, Dobrogea, Arad şi Timiş până va fi cunoscut impactul asupra mediului. Directorul Institutului Geologic al României a explicat pentru Epoch Times care sunt riscurile şi beneficiile exploatării. ”Noua generaţie de tehnologii de fracturare hidraulică va conduce la reducerea substanţială a consumurilor de apă de injecţie şi sunt în curs de etalonare tehnologii de „fracţionare hidraulică curată” (clean fracking) dintre care una, elaborată de ExxonMobil, va fi disponibilă la scara industrială în circa 2 ani şi nu utilizează aditivi chimici, iar alta, etalonată de OMV, foloseşte ca aditiv chimic amidonul, biodegradabil”, explică Ştefan Marincea într-un amplu interviu acordat Epoch Times.

Ce riscuri pentru mediu şi pentru om implică procedura de fracturare hidraulică? Cum este afectată pânza freatică? Ce alte efecte negative pot rezulta din această procedură?

În general, cei care estimează riscurile de mediu ale procedurii de fracturare hidraulică se referă la patru probleme: (1) consumul unor cantităţi mari de apă, din care doar o parte este recuperată şi epurată pentru a fi reintrodusă în circuitul normal. De aici şi până la „aridizarea” unor zone este însă cale lungă, iar noua generaţie de tehnologii de fracturare hidraulică, testate deja de companii precum Baker Hughes (DirectConnect), Schlumberger (HiWay) şi Halliburton (RapidFrac), va conduce la reducerea substanţială a consumurilor de apă de injecţie (cu 50 -70 %). (2) seismele induse de procedura în sine, care însă, în cazul depozitelor de gaz din argilite din România, situate la adâncimi mari (în general peste 2000 m), ar fi resimţite foarte puţin (poate 2-3 pe scara Richter).

Ipoteza conform cărora aceste seisme minore ar putea declanşa seisme naturale majore sau ar duce la „reactivarea” unor falii nu este susţinută de date certe şi are atât adepţi cât şi adversari printre seismologi, dintre care unii văd avantajul „descărcării” tensiunii acumulate pe faliile active, iar alţii dezavantajul activării unor falii acum inactive.

(3) numărul mare de substanţe chimice folosite ca aditivi în procesul de fracturare hidraulică, dintre care unele au efect cancerigen (este vorba actualmente de câteva sute de asemenea substanţe, unele cu proprietăţi biocide). Trebuie însă să menţionăm faptul că sunt în curs de etalonare tehnologii de „fracţionare hidraulică curată” (clean fracking) dintre care una, elaborată de ExxonMobil, va fi disponibilă la scara industrială în circa 2 ani şi nu utilizează aditivi chimici, iar alta, etalonată de OMV, foloseşte ca aditiv chimic amidonul biodegradabil.

(4) riscul de poluare accidentală al pânzei freatice. Este un risc real, însă trebuie judecat de la caz la caz, pe baza unor studii de caz specifice perimetrelor vizate de eventualele exploatări. Aceste studii însoţesc peste tot avizele de exploatare (România trebuind să îşi modifice legislaţia în acest sens) şi succed explorării, care implică doar efectuarea de foraje clasice. Ca să fiu mai specific, în multe situaţii, între formaţiunea geologică supusă fracturării hidraulice şi depozitele care cantonează acvifere (dintre care pânza freatică este cel superficial) există ecrane litologice perfecte (formaţiuni argiloase), deci nu se pune problema vreunei eventuale poluări datorate fracturării în sine. Problema se pune în cazul inexistenţei unor asemenea „ecrane”, care trebuie constatată după faza de explorare.

Poate exploatarea gazelor de şist să asigure cu adevărat independenţa energetică a României?

Răspunsul la această întrebare este afirmativ. În prezent, România importă cam 18% din necesarul de gaze naturale şi se estimează (pe baze foarte discutabile, întrucât se ignoră perspectivele de creştere a producţiei de gaze convenţionale) că această dependenţă de importuri va creşte la circa 40% în anul 2030. O exploatare normală a unor perimetre de gaze din argilite va duce în mod clar la o creştere substanţială a producţiei de gaze, şi, prin prisma modificării legislaţiei în sensul transformării redevenţierii, în acord de împărţirea producţiei (ca în Polonia), la independenţa energetică a ţării noastre.

Cum se explică că şi în Polonia au loc proteste împotriva exploatării gazelor de şist iar în alte state precum Franţa aceasta a fost interzisă?

Protestele din Polonia au, în opinia mea, raţiuni diverse. O parte sunt datorate îngrijorării unor comunităţi locale care văd cu ochi răi adoptarea de către Parlament (Seim) şi Guvern a unor decizii strategice, fără consultări extinse, care ar fi durat foarte mult. O altă parte este datorată lobby-ului exportatorilor de gaze convenţionale, care nu privesc cu ochi buni pierderea profiturilor rezultate prin alimentarea unei pieţe atât de mari (Polonia nu deţine resurse de gaze convenţionale, fiind un importator net). O altă parte se datorează, în sfârşit, unor mişcări ecologiste radicale, care neagă din principiu orice proces de industrializare. În privinţa Franţei, situaţia este diferită. Companii franceze precum Total dezvoltă tehnologii de extracţie a gazelor neconvenţionale, sunt deja actori de piaţă, şi se aşteaptă probabil dezvoltarea noilor tehnologii de fracturare hidraulică. Cum Franţa este legată prin acorduri de furnizare de gaze convenţionale de Algeria, problema exploatării gazelor din argilite nu este atât de acută şi s-a declarat moratoriul asupra exploatării acestora, adică interzicerea temporară a exploatării în sine, probabil până la dezvoltarea noilor generaţii de tehnologii.

România importă cam 18% din necesarul de gaze naturale şi se estimează că această dependenţă de importuri va creşte la circa 40% în anul 2030. O exploatare normală a unor perimetre de gaze din argilite va duce la o creştere substanţială a producţiei de gaze, şi, prin prisma modificării legislaţiei în sensul transformării redevenţierii în acord de împărţire a producţiei (ca în Polonia) la independenţa energetică a ţării noastre.

Cum pot fi organizate licitaţii pentru explorarea de zăcăminte de gaze de şist în lipsa unei legislaţii în domeniu?

Sunt unul dintre adepţii modificării Legii Petrolului nr. 238/2004 în sensul unei includeri a hidrocarburilor neconvenţionale în gama celor vizate de lege şi a reintroducerii acordurilor de împărţire a producţiei. Ce ne vom face dacă se eficientizează tehnologiile de exploatare a gaz-hidraţilor? Până atunci, trebuie să specificăm faptul că explorarea în sine a gazelor din argilite respectă regulile clasice ale oricărei explorări pentru hidrocarburi convenţionale, deci nu se abate de la legea existentă.

Este sustenabilă investiţia în gaze de şist? Nu sunt costurile mult prea mari, gazul e prea ieftin (şi deja e un lobby puternic pentru scumpire), epuizarea unor astfel de zăcăminte e accelerată iar potenţialul zăcămintelor supraevaluat?

Răspunsul la această întrebare îl dă piaţa: din moment ce există companii care investesc în acest domeniu, investiţia este profitabilă, deci sustenabilă. Răspunsul în cazurile specifice (potenţial supraevaluat, epuizare accelerată) nu poate fi însă dat decât în urma derulării etapei de explorare, în urma căreia se poate aprecia rentabilitatea prin prisma metodelor de exploatare specifice momentului. Chiar dacă în prezent putem extrage doar circa 8-10% din rezervele de gaz din argilite (vedeţi, evit folosirea termenului impropriu „gaz de şist”, deja încetăţenit, din nefericire), noile tehnologii pot îmbunătăţi „reţeta”. Probabil că nu se va ajunge niciodată la exploatarea celor 80 % din rezerva de gaze a unui depozit convenţional, dar viitorul poate să ne rezerve surprize.

Încearcă Rusia, în opinia Dvs., prin încurajarea protestelor împotriva gazelor de şist din România, prin firme de lobby, să oprească dezvoltarea unei alternative la gazul rusesc – aşa cum avertizează o parte a presei?

Pierderea unei pieţe, fie ea şi de mică importanţă, este de nedorit pentru orice companie. Cum România importă cei 18 % necesari pentru echilibrarea balanţei de la companii ruseşti, este firească acţiunea în acest sens a statului mamă. Chiar dacă se judecă la nivel statal, este tot legea pieţei.

Ştefan Marincea este directorul Institutului Geologic din România.