Statutul scriitorului român, în comunism şi în postcomunism

”În ultimii 25 de ani au existat două lucruri realizate integral: libertatea şi confuzia, construită ca să subjuge libertatea, s-o ţină sub control. Este cultivată în permanenţă o confuzie pentru a nu se mai şti ce e bine, ce e rău, cine fură, cine minte. Au existat mijloace de manipulare foarte subtile moştenite de la Uniunea Sovietică care au creat o realitate”, a arătat scriitoarea Ana Blandiana în cadrul dezbaterii „Oglinzi ale realului şi literaturi în oglindă. Reprezentări ale comunismului în literatura română”, organizată ieri la Librăria Bastilia, sub egida IICCMER.

Evenimentul este primul dintr-o serie de dezbateri lunare dedicate locului şi rolului literaturii în spaţiul intelectual românesc, concepută de IICCMER în vederea unei mai bune înţelegeri a modului în care literatura a evoluat în ultimele decenii şi a practicilor literare din perioada comunistă faţă de cele din postcomunism. Întâlnirile vor reuni scriitori de diferite generaţii, istorici, critici şi traducători literari, dar şi promotori ai literaturii, şi vor urmări să exploreze specificul fiecăreia dintre cele două literaturi: cea apărută în perioada comunistă, în regim autoritar, şi cea apărută după 1989, în democraţie.

Ana Blandiana a făcut o pledoarie de suflet pentru rolul literaturii în decriptarea ororilor comunismului, arătând că ”realitatea creată şi manipulată este atât de complexă încât doar mijloacele ştiinţifice ale istoricilor nu sunt suficiente s-o analizeze. Istoria se bazează pe lucruri mai rigide, în timp ce literatura captează prin atmosferă şi intuiţie”. Ea a dat ca exemplu poeziile şi cărţile scrise de foştii deţinuţi în închisoare care au şi valoare de mărturii de istorie, dar şi valoare literară.

Poeta a amintit că Securitatea a reuşit să inducă o asemenea spaimă în societate încât revolta nu se mai producea, iar oamenii se autocenzurau. Pe de altă parte, foştii deţinuţi politici odată ieşiţi din închisoare intrau într-o societate schimbată, în care nu-şi mai găseau locul.

Blandiana a povestit din experienţa scriitoarei în relaţie cu cenzura şi cum reuşea totuşi să publice cărţi pe care comuniştii voiau să le interzică, pentru ca acestea erau premiate în străinătate. De exemplu, când a ajuns la Viena la ceremonia de decernare a Premiului Herder, una dintre cărţile ei care urmau să fie interzise în ţară a fost publicată. În opinia ei, dictaturii îi este frică de scriitori pentru că se teme că aceştia vor fi mai importanţi pentru posteritate decât ea.

Pe de altă parte ea a evocat perioada cât a activat în cadrul Alianţei Civice, arătând că ”Alianţa a avut rolul ei, dar politica a rămas aceeaşi. M-am murdărit. Cea mai grea perioadă pentru mine a fost după alegerile din 1996 când vedeam foştii mei parteneri cum se schimbă odată ajunşi la putere”.

A apărut memoricidul. Tinerii nu mai ştiu nimic despre comunism.

La rândul lui, Romulus Rusan a povestit cum a devenit student la Politehnică, neavând dreptul de a studia filologie sau istorie din cauza dosarului şi a faptului că tatăl său fusese închis opt ani. Apoi a lucrat în perioada studenţiei la revista Tribuna din Cluj. ”Am fost şi muncitor la Carbochim un timp. În facultate, în pauză fugeam la revista Steaua, care era foarte anti-proletcultistă. La Tribuna eram singurul student la ştiinţe exacte şi am început să iau interviuri unor reputaţi medici şi altor intelectuali clujeni, profesorilor mei. Iar pe unii dintre ei îi cenzuram când îmi spuneau lozinci”, îşi aminteşte scriitorul.

Rusan care realiza şi reportaje industriale, a scris şi o carte despre Căile ferate române, după două luni de amplă documentare. Titlul cărţii ”Adevăratul mers al trenurilor” a fost considerat neadecvat de către cenzură, aşa că scriitorul a fost nevoit să-l schimbe în ”Expres 65”.

Revenind la prezent, Ana Blandiana deplânge faptul că generaţia tânără care n-a trăit în comunism nu este interesată de perioada comunistă şi nu cunoaşte ororile acestui regim. ”Am fost la o universitate privată din România, cu 200 de studenţi la sociologie, de anul IV , în sală, mobilizaţi de conducere, şi n-a ştiut niciunul să-mi explice ce înseamnă lustraţie”, a povestit ea. ”Pentru scriitorii până în 30 de ani, comunismul apare ca o amintire amuzantă din copilărie, un fleac. Cât despre cei care n-au trăit acest regim, nici eu n-am trăit revoluţia rusă, dar am studiat istoria represiunii. Faptul că n-ai trăit nu justifică faptul că nu te interesează”, a adăugat scriitoarea.

Şi Romulus Rusan s-a arătat dezamăgit de cunoştinţele tinerilor despre comunism, dar a atras atenţia că ”este nevoie de nişte manuale de istorie bune pentru ca tinerii să fie atraşi să înţeleagă şi să condamne acea perioadă nenorocită”. El a criticat şi presa care este prea preocupată de scandal şi prea puţin interesată să transmită informaţii publicului despre ce a însemnat comunismul. ”A apărut memoricidul. Tinerii nu mai ştiu nimic despre comunism. La Sighet nu se pot face decât întâlniri cu foştii deţinuţi politici şi şcoala de vară. Iar statului român nu-i dă prin cap să înfiinţeze un Muzeu al comunismului şi nici un memorial al poeţilor necunoscuţi din închisori”, a concluzionat scriitorul.