Statele Unite condamnă Rusia şi o avertizează cu ”izolarea politică şi economică” pentru invazia Ucrainei

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a purtat sâmbătă noapte o convorbire de aproximativ 90 de minute cu omologul său rus, Vladimir Putin, la câteva ore după ce parlamentul de la Kremlin a aprobat folosirea forţei armate pentru o intervenţie militară în Crimeea.
Preşedintele american Barack Obama. (Ron Sachs-Pool / Getty Images)
P. P.
02.03.2014

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a purtat sâmbătă noapte o convorbire de aproximativ 90 de minute cu omologul său rus, Vladimir Putin, la câteva ore după ce parlamentul de la Kremlin a aprobat folosirea forţei armate pentru o intervenţie militară în Crimeea, se arată într-un comunicat emis de Casa Albă, potrivit Bussines Insider.

Obama a precizat că intervenţia militară a Rusiei în Ucraina este o ”încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale” a Ucrainei, cât şi o ”încălcare a legii internaţionale”, conform tratatului semnat de Moscova în 1994 la Budapesta cât şi în baza acordului cu privire la baza militară din Sevastopol semnat în 1997.

Aceste acţiuni ar putea să rănească poziţia Rusiei pe plan mondial şi să o ”izoleze politic şi economic”, a subliniat Obama în timpul discuţiei telefonice cu Putin, potrivit comunicatului emis de Casa Albă.

”Statele Unite condamnă Rusia pentru intervenţia militară în teritoriul ucrainean”, îi cere ”să îşi retragă forţele armate” şi să se ”abţină de la a mai interfera altundeva în Ucraina”, mai spune comunicatul.

Am recunoscut în repetate rânduri ”legăturile istorice şi culturale profunde ale Rusiei şi Ucrainei şi nevoia de a proteja drepturile etnicilor ruşi şi a minorităţilor”. Totuşi, ”guvernul Ucrainei a susţinut clar că este dedicat să protejeze drepturile tuturor Ucrainenilor şi să respecte îndatoririle internaţionale asumate”.

Dacă Rusia este îngrijorată cu privire la siguranţa etnicilor ruşi din Ucraina, această problemă poate fi abordată ”paşnic, într-o cooperare direcă cu guvernul Ucrainei şi cu ajutorul observatorilor internaţionali din cadrul Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite sau din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)”, iar Statele Unite sunt pregătite să participe la dialog, a transmis Obama.

În următoarele ore şi zile ”Statele Unite se vor consulta de urgenţă cu aliaţii şi partenerii din Consiliul de Securitate al ONU, Consiliul Nord Atlantic, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi cu statele participante la Memorandumul de la Budapeste din 1994”, a mai subliniat Obama.

Statele Unite îşi vor suspenda participarea la summit-ul G8 de la Soci, iar dacă Rusia va continua să încalce legea internaţională, va atrage de la sine o ”izolare politică şi economică” chiar mai mare.

Statele Unite ”se vor consulta îndeaproape cu aliaţii şi partenerii lor, cu guvernul Ucrainei şi cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru a oferi noului guvern (de la Kiev) o asistenţă financiară semnificativă ce va asigura stabilitatea financiară” şi va permite implementarea reformelor necesare pentru un viitor democratic al Ucrainei, se mai arată în comunicat.

În urma discuţiei iniţiată de Obama, Putin şi-a reafirmat dreptul de a proteja Rusia şi cetăţenii vorbitori de limbă rusă din regiunea Crimea, conform unui comunicat emis de Kremlin.

Totuşi, nu există nicio dovadă că etnici ruşii de pe teritoriul Ucrainei ar fi în pericol. O petiţie creată vineri, în numai 24 de ore, conţine peste 36.000 de semnături ale etnicilor ruşi din Ucraina care spun ”că nu au nevoie de protecţia Rusiei, deoarece sunt în siguranţă”.

Vineri, Obama a mai avertizat Rusia că ”vor exista costuri” pentru o intervenţie în Ucraina. Ca răspuns, parlamentul de la Kremlin a retras ambasadorul Rusiei de la Washington.

Planurile lui Putin de invadare a Ucrainei au început încă de luni, odată cu desfăşurarea forţelor armate de-a lungul graniţei vestice. În zonele cu o populaţie rusă semnificativă, precum Doneţk, Simferopol şi Harkov, au fost organizate proteste anti-Kiev, pentru a justifica ”nevoia de protecţie a etnicilor ruşi”.

Conform EuromaidanPR, pe site-urile grupărilor paramilitare cât şi în mediile sociale de pe internet din Rusia, au apărut la începutul săptămânii anunţuri prin care se ”căutau persoane cu experienţă militară pentru o excursie în Ucraina”. Diviziile Berkut, vinovate pentru masacrul de la Kiev, au primit cetăţenie rusă la sosirea în Crimeea, iar în prezent păzesc drumul principal de trecere dintre peninsulă şi restul teritoriului ucrainean sub banerul Rusiei. Numărul estimat al trupelor ruseşti de pe solul peninsulei Crimeea este de maxim 28.000, cel puţin până la data de 1 martie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor