Statele Unite, ”profund îngrijorate”, avertizează Rusia să nu intervină militar în Ucraina
alte articole
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat vineri Rusia, în timpul unei conferinţe la Casa Albă, că vor ”exista costuri” în cazul unei intervenţii în Ucraina.
Guvernul Statelor Unite este ”profund îngrijorat” cu privire la ”acţiunile militare” ale Rusiei în interiorul Ucrainei şi avertizează că încălcarea suveranităţii acesteia va fi ”profund destabilizatoare”. Anunţul lui Obama a fost susţinut şi de un grup format din 12 membri ai Comitetului pentru Relaţii Externe.
”Va exista un preţ pentru orice intervenţie militară în Ucraina”, a mai adăugat Obama, fără să precizeze care vor fi acele costuri de plătit.
Ultimele acţiuni sunt o dovadă că ”ambiţiile lui Vladimir Putin ameninţă interesele Statelor Unite şi ale aliaţilor săi de pe glob”, a precizat şeful Comitetului Special pentru Informaţii.
Pentagonul nu a pregătit nici un fel de ”contingent militar” pentru Ucraina, precizează un oficial înalt al Pentagonului, deoarece invazia Crimeei ar reprezenta un pericol pentru Ucraina şi pentru Uniunea Europeană, nu şi pentru Statele Unite, a mai explicat un specialist american în politica geo-strategică.
Pe lângă posibilele ”sancţiuni economice”, Obama a declarat că nu va mai participa la summit-ul G8 de la Soci, în cazul unei intervenţii militare.
Senatorul american Ted Cruz susţine că Putin nu va lua ”ameninţările vagi” emise de Obama prea în serios şi a îndemnat administraţia Statelor Unite să ia în considerare suspendarea Rusiei din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului cât şi din Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.