Spor pentru hemoroizi? Angajaţii unui consiliu judeţean sunt "compensaţi" pentru că stau mult timp pe scaun

(YouTube Screenshot)
Andrei Popescu
07.07.2023

O parte dintre angajaţii Consiliului Judeţean Neamţ primesc suplimentar şapte zile de concediu, ca spor de “boli hemoroidale”, pe motiv că, potrivit aleşilor locali, “sunt expuşi unor riscuri pentru că stau mult pe scaun”, relatează Bzi.ro.

Potrivit sursei citate, ar fi vorba de angajaţii din trei centre de îngrijire coordonate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, cărora, prin intermediul hotărârii adoptate de către Consiliul Judeţean Neamţ, le vor fi alocate şapte zile în plus la concediul de odihnă.

Aleşii locali au motivat Hotărârea făcând referire la expertiza medicală a locului de muncă, în care se arată că personalul - format din şefi, funcţionari, şoferi, îngrijitori - este expus unor “riscuri“, şi asta din cauza faptului că petrece mult timp pe scaun, în faţa monitorului sau la volan, astfel încât poate căpăta anumite afecţiuni medicale, inclusiv boli hemoroidale, menţionează site-ul citat.

La rândul său, preşedintele CJ Neamţ, Ion Asaftei, a declarat că un astfel de spor este acordat, încă din 2019, angajaţilor de la centrele din Roman şi Păstrăveni, iar zece zile celor de la Războieni, din 2022.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor