Iulian Fota, despre Simion: Adică dacă eşti tare şi deja învingător, de ce te-ai dus să plângi după ajutor în SUA?!

Expertul în probleme de securitate naţională Iulian Fota a discutat cu jurnaliştii Radu Buzăianu şi Laura Chiriac despre lobby-ul pe care şi l-a făcut George Simion în SUA în plină campanie electorală pentru prezidenţiale.
Laura Chiriac: Cu peste o săptămână înainte de alegeri, George Simion se duce în Statele Unite să ceară ajutorul americanilor, la propriu. Mă găsiţi pe reţeaua X, puteţi să-mi daţi acolo like-uri, haideţi să mă ajutaţi - astea sunt mesajele pe care le transmite Simion. Domnule Fota, cum se uită oamenii ăştia, cum se uită publicul din Statele Unite, căruia Simion îi vorbeşte despre toate...
Iulian Fota: Nu există public pentru Simion în Statele Unite. Asta e o poveste. Simion, pe de o parte, cred că se teme şi aici să spun un lucru pe care îl prezint ca o speculaţie, ca o bârfă de-aia cu două urechi, deci care mai lasă un semn de îndoială, două urechi a la Caţavencu. E adevărat că Simion, mai în toate sondajele, a fost pe primul loc, dar, iarăşi, sondajele arată o tendinţă de scădere la el. El a plecat de sub 30 şi s-a tot dus spre 30, în fine, un sondaj, dar n-a prea circulat. Înainte îl dădea chiar pe la 27 sau 28, deci o tendinţă clară de scădere şi asta ar explica că mesajul ăsta cu America e un mesaj de slăbiciune.
Adică dacă eşti tare şi deja învingător, de ce te-ai dus să plângi după ajutor în Statele Unite? Plus că e o lipsă cruntă de demnitate. Niciun candidat la preşedinţia României nu şi-a bazat speranţele şi nu s-a agăţat de vreun partener internaţional. Toţi candidaţii şi toţi cei care au câştigat, de la Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, şi-au jucat cărţile în faţa poporului român, cu bunele şi relele lor, prezentându-se aşa cum sunt şi sperând să câştige încrederea românilor. Niciunul dintre cei patru preşedinţi pe care i-am avut până acum, dacă am numărat bine, nu a introdus elementul extern în candidatura sa.
Faptul că Simion se duce în America după ajutor, mie îmi arată o cruntă lipsă de demnitate naţională, mai ales pentru unul care se reclamă a fi suveranist şi care a urlat împotriva globaliştilor. Păi cine a fost şeful globaliştilor până acum? Nu Statele Unite? Plus că, repet, arată un moment de slăbiciune. Adică, de ce nu e suficientă încrederea poporului român? De ce nu sunt suficiente calităţile tale? Ce îţi lipseşte de te duci să ceri ajutor la americani? Că slavă Domnului, cum aţi spus, nu numai că nu l-a criticat nimeni şi nu l-a atacat, dar lumea l-a cam ignorat, pentru că şi lui i-a convenit şi a stat ascuns, fără să se remarce prea mult în această campanie. Instituţiile statului i-au creat condiţii, cum sunt, legale, constituţionale de joc, corecte pentru toată lumea.
Adică, de ce ai nevoie de sprijinul american în contextul ăsta? Asta spune un lucru foarte rău despre el. Nu o să primească sprijin american, pentru că americanul numai grija alegerilor noastre nu o are şi, până la urmă, obligaţia noastră, atât faţă de aliaţii americani şi europeni, în egală măsură, e ca alegerile astea să fie corecte. Alegerile vor fi corecte, deci, în momentul ăsta, ecuaţia, factorul extern, dacă vreţi, pentru noi dispare. Evident că o să rămână probabil Rusia, care o să se mai joace cu noi, s-ar putea să nu vrea să recunoască rezultatul alegerilor. Nu-i împiedică nimeni să ne mai perpelească un pic, dar nu cred că contează foarte mult Rusia în povestea asta, pentru că nu o să-mi leg niciodată ideea de legitimitate de Rusia. Ce mă interesează pe mine e ca poporul să recunoască alegerile ca fiind corecte şi, în rândul doi, aliaţii să recunoască alegerile ca fiind corecte. Astea sunt obiectivele pe care ni le dorim.
Dar revenind la George Simion, repet, lipsă mare, gravă de demnitate naţională şi slăbiciune, teamă. De ce se teme, asta o să vedem în zilele următoare.
Radu Buzăianu: Eu văd un pic altfel lucrurile. În primul rând, eu cred că el se duce în America ca să pară să-şi ia această înfoială externă cumva. Să pară totuşi un om altfel decât îl ştim noi pe domnul Simion. Să pară o personalitate care merge până în America, vorbeşte în limba engleză, are interlocutori acolo, să pară să aibă un aer prezidenţial, să dobândească o spoială prezidenţială.
Domnule Fota, deci noi discutăm acum şi îl profesionalizăm vorbind despre individul acesta ca şi când ar fi o entitate, un om care are un plan... Deci iertaţi-mă că vă spun, sunt oameni care ne urmăresc, au copii... Vreau să-i întreb pe votanţii acestui individ care formează... totuşi nu e o masă amorfă, ăştia 25% sunt nişte oameni care au familie, au... Ăsta e nivelul ţării mele?
Iulian Fota: Dar, pe de altă parte, eu în continuare am încredere în bunul simţ al poporului român şi în inteligenţa lui, care este suficient de dezvoltată şi, după 35 de ani, eu cred că lumea are suficientă experienţă să nu se lase păcălită de astfel de momente sau de astfel de fotografii, care n-au niciun fel de relevanţă. Apropo de calităţile lui Simion de a conduce o ţară într-o perioadă foarte complicată, e foarte periculos pentru noi, ca popor.