Şova se apără în faţa Senatului invocându-i ca martori pe Alina Gorghiu şi pe Teodor Atanasiu
alte articole
Prezent astăzi în plen pentru a-şi susţine nevinovăţia în faţa colegilor săi senatori care urmează să voteze cererea DNA de ridicare a imunităţii sale, Dan Şova a susţinut un discurs în care, surprinzător, i-a invocat ca martori în sprijinul său pe co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu şi pe senatorul PNL, Teodor Atanasiu, scrie stiripesurse.ro.
"O să vă spun cu toată responsabilitatea. A fost vorba de trei contracte, în două dintre ele Rovinariul şi Turceniul erau acţionate în judecată de societatea de Închidere a minelor. Riscul era atunci de a se închide Rovinariul şi Turceniul şi pierderea a multor mii de locuri de muncă. Al treilea a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de RON, a Complexului Turceni de la Electrica.
Nu am participat la această acţiune, dar colegii din societatea la care eram şi eu asociat au repurtat un succes care se vede şi azi. Colegii mei au reprezentat Turceniul şi au obţinut suma. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei preşedintă Alina Gorghiu. Îmi este foarte greu să cred că Alina Gorghiu nu îşi aminteşte cu precizie că în această tranzacţie între Turceni şi Electrica nu a fost absolut nimic ilegal, din contră, s-a respectat legea de sus până jos
Şeful AVAS la momentul respectiv era domnul Teodor Atanasiu. Cred că domnul senator Atanasiu vă poate confirma că nimic din ce a fost acolo nu a avut vreo umbră de ilegalitate.
Mă bucur că se află în rândul senatorilor PNL domnul Teodor Atanasiu, întrucât cunoaşte foarte bine situaţia. De asemenea, mă bucur că doamna Gorghiu a fost reprezentantul Electrica, pentru că nu-mi pot închipui că nu ştie că acolo nu a fost nimic ilegal", a declarat în faţa plenului senatorul PSD Dan Şova.
Procurorii DNA au cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui, în dosarul în care acesta era deja urmărit penal pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, în legătură cu contractele dintre casa sa de avocatură „Şova şi Asociaţii” şi complexurile energetice Rovinari şi Turceni.
Şova este acuzat că, în cursul lunii februarie 2015, ar fi depus la DNA 11 procese verbale care să justifice aceste contracte şi care să arate că el nu este implicat în ele, însă care ar fi false, spun procurorii. De asemenea, Şova mai este acuzat că în 2010 a ordonat distrugerea hard-disk-urilor de la casa sa de avocatură, pentru a ascunde urmele contractelor cu cele două complexuri energetice.
Într-un interviu acordat anterior Epoch Times, Marcel Hoară, fost preşedinte al Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, care a şi depus plângere penală contra fostului ministru PSD, susţine că firmă de avocatură a acestuia s-a interpus între plăţile dintre complexele energetice, Electrica, tot companie de stat şi Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor, toate aflate sub coordonarea aceluiaşi minister, sub acelaşi mandat.
Turceniul şi Rovinariul ar fi pierdut prin tranzacţiile între Electrica şi ICI, făcute prin intermediul lui Şova, sute de milioane de lei noi faţă de banii pe care trebuia să-i încaseze. La banii pierduţi se mai adăuga un comision de 3,4 milioane de ron pe care i-a încasat casa de avocatură a lui Şova, pentru că a pierdut bani, a explicat Marcel Hoară.
Contractul între complex şi casa Şova a fost încheiat în 2007, în urma presiunilor făcute de Ponta, iar valoarea contractelor între firma lui Şova şi complexurile Rovinari şi Turceni, a crescut prin semnarea unor acte adiţionale, după ce Ponta a devenit partener senior pe 30 august 2007. Suplimentar faţă de intermedieri, Dan Şova s-a ocupat şi de găinării, mai acuză Marcel Hoară.
"Eu am găsit un raport al corpului de control, ascuns până atunci care spunea că erau avocaţi care erau plătiţi atât la Turceni cât şi la Rovinari, care erau plătiţi atât la procent cât şi la oră şi lucrau 26 de ore pe zi. Marea majoritate a lui Şova îşi decontau cel puţin 16 ore pe zi în condiţiile în care nu dădeau pe acolo. Mai mult, aveam un lider de sindicat care a dat complexul în judecată pentru 2000 de lei, Şova s-a dus el să reprezinte complexul, cu casa lui, deşi complexul avea avocaţi foarte buni. A pierdut, a încasat un comision de 20.000 de ron de la Rovinari pe care l-a mai decontat încă o dată şi la Turceni." a relatat Marcel Hoară.
Dincolo de găinăriile lui Şova, lucru cel mai grav este că în 2008 s-au încheiat contracte pentru desulfurare, denoxare, şlam dens în valoare de sute de milioane de euro, contracte necesare complexului pentru a se adapta la mediu şi a performa în viitor, a declarat Marcel Hoară, adăugând că aceste contracte, semnate de Ciurel şi de Şova au fost încheiate fără să aibă surse de finanţare, ceea ce este ilegal.
"Când a venit PDL-ul la guvernare, în 2009, a găsit aceste contracte semnate fără să aibă sursa de finanţare. Pentru a acoperi acele contracte s-au negociat, în 2009, cu CEC-ul.", a adăugat Hoară.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.