Sorana Cîrstea, victorie în faţa Strikovei la Australian Open
Sorana Cîrstea (locul 74 WTA) a reuşit să obţină o frumoasă victorie în faţa cehoaicei Barbora Stricova (locul 34 WTA), cap de serie 32, cu scorul de6-2, 7-6(5), în primul tur al primului tuneu de Mare Şlem al anului, Australian Open.
Astfel, Sorana a eliminat primul cap de serie al actualei ediţii a turneului de la Antipozi.
Sorana primeşte 70 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 128.000 AUD.
În turul doi, românca o va întâlni pe speranţa tenisului americna Cori Gauff. Tenismena de 15 ani a elimiant-o pentru a doua oară de la un turneu de Mare Şlem pe Venus Williams, cu scorul de 7-6(5), 6-3.
Marţi vor juca celelalte românce aflate pe tabloul principal:
Simona Halep (locul 3 WTA), favorită 4 o va întâlni pe jucătoarea americană Jennifer Brady (25 de ani, locul 49 WTA).
Irina Begu (105 WTA) va juca cu olandeza Kiki Bertens (10 WTA, 28 de ani), favorită 9.
Monica Niculescu (129 WTA), venită din calificări se va duela cu franţuzoaica Alizé Cornet (61 WTA, 29 de ani).