Soldaţii ruşi trimişi în Ucraina, acuzaţi că au violat inclusiv băieţi şi bărbaţi

Războiul din Ucraina, simbolul Z (Captura video)
Loredana Diacu
04.05.2022

Bărbaţi şi băieţi se numără printre presupusele victime ale violurilor comise de soldaţii ruşi în Ucraina, unde zeci de cazuri de violenţă sexuală comise de forţele invadatoare sunt deja în curs de investigare, au declarat marţi oficiali ONU şi ucraineni.

"Am primit rapoarte, care nu au fost încă verificate (...) despre cazuri de violenţă sexuală împotriva bărbaţilor şi băieţilor din Ucraina", a declarat Pramila Patten, reprezentantul special al ONU pentru violenţă sexuală în război, în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev.

Patten a adăugat că poate fi deosebit de dificil pentru bărbaţii supravieţuitori ai violului să raporteze crima. "Este greu pentru femei şi fete să raporteze [violul] din cauza stigmatizării, printre alte motive, dar adesea este şi mai greu pentru bărbaţi şi băieţi să raporteze ... trebuie să creăm acel spaţiu sigur pentru toate victimele, să raporteze cazurile de violenţă sexuală".

Ea a avertizat că zecile de cazuri de violenţă sexuală care sunt în curs de investigare până în prezent "reprezintă doar vârful aisbergului", în timp ce a îndemnat supravieţuitoarele să se prezinte, iar comunitatea internaţională să găsească autorii şi să îi tragă la răspundere.

"Documentarea de astăzi va fi urmărirea penală de mâine", a spus ea.

Procurorul general al Ucrainei, Iryna Venediktova, a declarat marţi că biroul său a colectat rapoarte privind violenţele sexuale comise de trupele ruseşti împotriva bărbaţilor şi femeilor de toate vârstele, de la copii la persoane în vârstă.

Vorbind la o conferinţă de presă în suburbia devastată a Kievului, Irpin, unul dintre mai multe oraşe mici ale căror nume au devenit sinonime cu crimele de război ruseşti, Venediktova a declarat că Moscova a folosit violul ca strategie deliberată. "Aceasta este, desigur, pentru a speria societatea civilă... pentru a face totul pentru a [forţa Ucraina să] capituleze".

Au existat puţine mărturii publice ale violenţei sexuale în Ucraina. Unele victime au părăsit ţara, iar altele care au rămas sunt speriate să vorbească despre experienţa lor, a spus Venediktova.

Cu toate acestea, echipe de procurori şi anchetatori au adunat dovezi ale violenţelor sexuale pe scară largă de când forţele ruseşti s-au retras cu puţin peste o lună în urmă.

Violurile în grup, atacurile sub ameninţarea armei şi violurile comise în faţa copiilor se numără printre mărturiile sumbre pe care procurorii ucrainenii le-au cules de la victime şi de la familiile lor.

Comisarul pentru drepturile omului al ţării, Lyudmila Denisova, a documentat oficial cazurile a 25 de femei care au fost ţinute într-un subsol şi violate sistematic în Bucea, care se învecinează cu Irpin.

Medicii legişti care efectuează examinări post-mortem asupra femeilor îngropate în gropi comune spun că au găsit, de asemenea, dovezi că unele dintre ele au fost violate înainte de a fi ucise de forţele ruseşti.

Trimisul ONU, Patten, a declarat că vizitează Kievul din cauza indiciilor copleşitoare ale violenţei sexuale sistematice şi generalizate în timpul conflictului şi a riscului pe care îl reprezintă traficul de femei ucrainene, dacă acestea încearcă să fugă din conflict.

"Toate semnalele de alarmă clipesc în roşu în Ucraina, apărând acuzaţii de violenţă sexuală brutală", a declarat ea, în cadrul unei conferinţe de presă cu viceprim-ministrul ucrainean, Olga Ştefanişina.

"Nu am putut rămâne în biroul meu din New York, în faţa unor rapoarte atât de sfâşietoare despre violenţe sexuale. Mă aflu aici pentru că nu trebuie să precupeţim niciun efort pentru a asigura toleranţă zero şi consecinţe consecvente pentru aceste crime", a spus Patten.

În timp ce luptele s-au încheiat, deocamdată, în jurul Kievului, soldaţii ruşi deţin încă porţiuni de teritoriu în sudul şi estul ţării. Pe fondul îngrijorării crescânde cu privire la violurile care au loc şi acolo, activiştii încearcă să introducă cât mai repede posibil contracepţia de urgenţă în spitalele ucrainene.

Patten a avertizat că, de prea mult timp, lumea a permis ca violenţa sexuală să fie folosită ca o armă ieftină, tăcută şi eficientă împotriva unor întregi comunităţi.

"Ieftină, pentru că nu are costuri. Foarte eficientă, pentru că nu afectează doar victima, ci şi familii întregi, comunităţi", a spus ea. "Este un război biologic. Este un război psihologic".

Ea a declarat că ONU va colabora cu autorităţile ucrainene pentru a oferi sprijin supravieţuitorilor, dar că, de asemenea, investighează crimele pentru a pregăti cazurile pentru un proces penal.

Anchetatorii ucraineni au identificat deja soldaţi ruşi despre care susţin că sunt responsabili de crime de război, inclusiv de violenţă sexuală, iar un mandat de arestare a fost emis pe numele unui bărbat acuzat de viol.

Investigaţiile au beneficiat de sprijin internaţional, experţi criminalişti francezi şi olandezi fiind deja pe teren. Marea Britanie a promis, de asemenea, să trimită investigatori pentru a ajuta la colectarea de dovezi privind crimele de război, inclusiv violenţele sexuale.

Însă mulţi se întreabă dacă soldaţii care s-au retras deja vor fi urmăriţi penal, deoarece se află sub protecţia guvernului de la Moscova, care a ordonat invazia şi care neagă comiterea de crime de război.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor