Societatea civilă nemulţumită de lipsa de transparenţă a Comisiei parlamentare în reformarea legilor electorale

Organizaţiile grupate în campania Politică fără Bariere sunt nemulţumită de lipsa de a Comisiei parlamentare în reformarea legilor electorale, reiese dintr-o scrisoare deschisă remisă de ONG-uri.
Mihai Voicu, Purtătorul de cuvânt al PNL (Epoch Times România)
Loredana Diacu
22.05.2015

Organizaţiile grupate în campania Politică fără Bariere sunt nemulţumite de lipsa de transparenţă a Comisiei parlamentare în reformarea legilor electorale, reiese dintr-o scrisoare deschisă remisă de ONG-uri.

Scrisoarea este adresată preşedintelui comisiei, Mihai Voicu, vicepreşedintelui aceleaşi comisii Gabriela Podaşcă şi lui Eugen Nicolicea, preşedinte al subcomisiei pentru Legea alegerilor parlamentare.

"Noi, organizaţiile grupate în campania Politică fără Bariere, suntem obligate să constatăm dispariţia, în ultimele două luni, a transparenţei şi deschiderii din procedurile de lucru ale Comisiei pe care o conduceţi. Lipsa de transparenţă s-a manifestat astfel:

1. Programarea şedinţelor nu mai este anunţată pe site-ul Comisiei, nici măcar post-factum (a se vedea şedinţele din 4 şi 5 mai).

2. Stenogramele sau înregistrările ultimelor şedinţe ale Comisiei sunt şi ele absente.

3. Deşi am solicitat în repetate rânduri, nu avem acces la documentele discutate în Comisie decât în timpul şedinţelor.

4. Cu o singură excepţie, nu am putut asista la şedinţele subcomisiilor care au elaborat textele proiectelor de legi; mai mult, domnul deputat Eugen Nicolicea, preşedinte al subcomisiei pentru modificarea Legii alegerilor parlamentare, a declarat public că nu va accepta prezenţa ONG-urilor la şedinţele subcomisiei.

5. O serie de decizii importante sunt adoptate în afara şedinţelor Comisiei. Este cazul recentei decizii privitoare la numărul deputaţilor şi al senatorilor. Practic, în plen, deciziile sunt doar anunţate, nu şi dezbătute.

6. O serie de promisiuni, cum este cea privind reglementarea votului la distanţă, au fost amânate sine die.

În aceste condiţii, protestăm faţă de absenţa unei dezbateri publice reale în procesul de adoptare a legilor electorale, îndeosebi a Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, şi vă solicităm să nu mai afirmaţi public că elaborarea acestor legi ar fi fost făcută cu consultarea organizaţiilor societăţii civile", au transmis ONG-urile.

Semnatarii scrisorii deschise: ActiveWatch, Asociaţia E-Civis, Asociaţia Civitas ’99, Asociaţia Funky Citizens, Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH, Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Asociaţia România Vie, Centrul pentru Jurnalism Independent, Comunitatea Uniţi Salvăm, Expert Forum, Fundaţia pentru o societate deschisă, Grupul pentru Democraţie Participativă – Plenum, Rezistenţa Urbană, Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor