Sighiartău (PNL): Ciolacu trebuie să plece din funcţia de premier. Configuraţia coaliţiei de guvernare trebuie să se schimbe

Robert Sighiartău (PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Redacţia
05.05.2025

Deputatul Robert Sighiartău, preşedinte interimar al organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat, luni, că la alegerile de duminică „a fost un vot de blam împotriva coaliţiei, aşa cum există ea acum”, şi că Marcel Ciolacu trebuie să plece din funcţia de premier.

De semenea, în opinia lui Sighiartău, configuraţia coaliţiei de guvernare trebuie să se schimbe, iar PNL să trimită oameni credibili în Guvern. Liberalul a mai precizat că e „o vină colectivă” a partidelor din coaliţie pentru rezultatul în alegerile prezidenţiale, scrie G4Media.

„În PNL vom avea discuţii, pentru că au fost greşeli care s-au repetat. În primul rând, faptul că Marcel Ciolacu a fost acceptat ca prim-ministru şi nu a plecat odată cu Klaus Iohannis. Încă din decembrie am spus că votul de blam a fost împotriva unor oameni care au sfidat”, a susţinut Sighiartău.

Deputatul PNL a mai afirmat că PSD a avut un candidat la aceste alegeri, respectiv Victor Ponta.

„Vom avea un BPN, după ce există un mandat în BPN, să existe o decizia şi în coaliţia actuală. Sunt convins că configuraţia coaliţiei se va schimba. Ideal ar fi fără PSD, dar cu configuraţia actuală a Parlamentului nu cred că se poate. Dar, cu siguranţă, fără Marcel Ciolacu”, a spus deputatul PNL.

Robert Sighiartău a precizat că este inadmisibil ca România să nu aibă o relaţie directă cu partenerul strategic şi să avem o „manelizare a diplomaţiei” în relaţia cu SUA.

Nu în ultimul rând, liberalul a declarat că este un scenariu şi intrarea PNL în opoziţie, dar în acest moment sunt probleme foarte importante economice. „Trebuie să urmărim interesul naţional: un nou guvern credibil care să ia măsurile necesare”.

Sighiartău a spus că prima decizie pe care trebuie să o ia PNL este să trimită „oameni credibili” în Guvern.

Întrebat despre susţinerea unui candidat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Robert Sighiartău a afirmat: „Orice susţinere care nu are la bază o schimbare radicală în comportament nu are nicio susţine în spaţiul public”.

La rândul său, deputatul Adrian Cozma a declarat că actuala conducere a PNL trebuie să demisioneze:

„PNL a pierdut cel mai mult pentru că domnul Crin Antonescu nu a intrat în turul doi. E normal şi firesc ca actuala conducere să facă acest gest, cum a făcut conducerea anterioară, când a candidat domnul Ciucă. Nu putem fi toţi vinovaţi că suntem în alianţă cu PSD, că am stat la masă cu PSD (…) Am fost suficienţi oameni care am atenţionat că nu e bine să se întâmple asta. Cei care încă rămân admiratori ai lui Klaus Iohannis trebuie să înţeleagă că nu mai pot rămâne admiratorii lui Klaus Iohannis (…) Dacă nu vor înţelege această alianţă toxică cu PSD, trebuie să-i arăt eu cu degetul, dar e o chestiune internă.”

Declaraţiile au fost făcute la sosirea la sediul PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor