Reacţia Kremlinului după victoria lui George Simion în primul tur. Trimitere la Călin Georgescu

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avut prima reacţie luni, într-un apel telefonic cu presa, pe tema alegerilor prezidenţiale din România.
"Se poate spune un singur lucru: că unul dintre favoriţii acestor alegeri a fost eliminat absolut voluntarist, practic aruncat din cursa electorală. Prin urmare, în orice caz, alegătorii români au fost lipsiţi de dreptul de a-şi exprima votul pentru cine doresc", a declarat Dmitri Peskov, făcând trimitere la Călin Georgescu, fostul candidat pro-rus eliminat din cursă de Curtea Constituţională.
A câştigat însă "urmaşul" lui CG, candidatul AUR George Simion, care s-a prezentat la urme în ziua votului alături de Georgescu şi a declarat presei străine că dacă va câştiga alegerile îl va pune în fruntea ţării în funcţia de premier.
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 18 mai, lupta finală fiind între Simion şi candidatul pro-european Nicuşor Dan.