Sfaturile lui George Friedman pentru România: Nu intraţi în zona euro! Nu mizaţi pe UE şi NATO!

(photos.com)

Fondatorul cunoscutului think-tank Stratfor a transmis ieri câteva mesaje în cadrul conferinţei ţinute la Banca Naţională a României: România nu trebuie să se mai aştepte la protecţie de la UE şi NATO, ci să-şi asume singură asigurarea securităţii sale. În aceeaşi cheie realistă, Friedman a subliniat că UE are deficienţe majore, iar eurozona este un proiect eşuat din cauza diferenţelor structurale prea mari dintre economiile statelor membre. Analistul american recomandă României să nu se bazeze nici pe SUA, ale cărei priorităţi se schimbă, ci să-şi apere interesele ca un stat naţional capabil. Suveranitatea şi statele naţionale se întorc, a subliniat autorul bestseller-ului ”The Next 100 years”.

George Friedman a fost ascultat cu interes de o sală plină de politicieni, lideri de mari companii, bancheri şi economişti, dintre care n-au lipsit premierul Victor Ponta sau fostul preşedinte Ion Iliescu. Discursul lui a fost perceput însă ca prea eurosceptic, când era doar realist.

Singurul moment de sentimentalism a fost când politologul american şi-a evocat copilăria petrecută în Ungaria. Apoi a urmat însă o analiză lucidă a unei lumi care se schimbă, o privire de sus a unui specialist în geopolitică. ”Istoria implică schimbare şi după ce aceasta se produce, crezi că se va reveni la ce a fost, dar nu e aşa. Lumea post-Război Rece a fost bazată pe SUA, pe o Europa în creştere economică continuă şi pe China”, a explicat Friedman. În opinia sa, invazia rusească din Georgia din 8 august 2008 a fost un moment de ruptură care a anunţat că istoria se întoarce. Un alt eveniment de ruptură a fost prăbuşirea băncii Lehmann Brothers şi izbucnirea actualei crize economico-financiare.

În această lume în schimbare, România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru ca NATO şi Uniunea Europeană nu vor face asta, a susţinut George Friedman, care a subliniat că după aderarea la cele două organizaţii, România a fost convinsă că este în siguranţă. În privinţa relaţiei cu SUA, politologul american a arătat că România are mai multă nevoie de o relaţie specială cu SUA, decât au interes americanii faţă de România. Totul în relaţia bilaterală depinde de ce au de oferit cele două părţi.

România n-ar trebui să conteze prea mult nici pe UE pentru ca aceasta se află într-o criză profundă deoarece nu are un lider, iar motorul franco-german nu mai funcţionează ca înainte. Mai mult, criza din Europa în loc să se rezolve, se acutizează prin creşterea şomajului şi prin ”transformarea claselor de mijloc în Lumpenproletariat”. El a îndemnat România să nu intre în zona euro.

Friedman consideră că din cauza diferenţelor dintre ţările europene nu se poate ajunge la o soluţie. ”Problema Europei este că nu mai trecuse de mult printr-o criză medie şi nu ştie cum s-o gestioneze. Acum s-a trecut de la o criză bancară, la o criză socială, a unei întregi generaţii, care nu are o rezolvare imediată. Şomajul de 25% înregistrat acum în Spania l-au avut SUA în vremea Marii Depresiuni. Întreaga UE este o evadare de responsabilitate”, a explicat politologul.

În privinţa relaţiei cu SUA, politologul american a arătat că România are mai multă nevoie de o relaţie specială cu SUA, decât au americanii de România.

Diferenţele de interese şi de concepţie dintre statele europene sunt, în opinia sa, mult prea mari. Germania, care are o producţie industrială mult mai mare decât poate absorbi piaţa sa internă, trăieşte din exporturi către alte state şi are nevoie de un sistem financiar stabil. ”Spania în schimb are nevoie de măsuri de stimulare economică, în timp ce Germania cere statelor din sud austeritate. Prima contradicţie este deci între statele europene care au interese diferite şi concepţii diferite. Şi între Germania şi Franţa, ţările care constituiau fundamentul UE, există neînţelegeri şi o diferenţă totală de concepţie economică şi de politică externă. Franţa vrea măsuri de creştere, în timp ce Germania predică austeritatea şi controlul sistemului bancar. Franţa a intervenit militar în Mali, în timp ce Germania nu s-a dus. Ca urmare, relaţia franco-germană ca motor al UE nu mai este garantată”, explică Friedman.

Analistul consideră că „Germania are nevoie de o alternativă pentru că UE nu mai funcţionează. Rusia este un bun furnizor de energie pentru Germania, iar ruşii au nevoie de tehnologie . Marile companii germane deschid fabrici în Rusia, prin parteneriate cu diverse companii de acolo”. Mai mult, Friedman susţine că o Rusia puternică este în interesul Germaniei pentru că este astfel o piaţă mai bună.

Pe de altă parte, SUA îşi schimbă priorităţile către regiunea Asia-Pacific şi nu mai poate să fie garantul de securitate al Europei. În acest context, Friedman recomandă României participarea în iniţiative regionale de securitate din moment ce ”NATO nu mai funcţionează”. Politologul american a atras atenţia că SUA, chiar dacă rămân principala putere a lumii, nu se mai pot implica peste tot, aşa cum s-a văzut şi din lipsa de reacţie la invazia rusească în Georgia. Concluzia lui Friedman a fost că în prezent Europa trebuie să se descurce singură iar logica statelor naţionale care cooperează şi intră în competiţie ia locul celei supranaţionale de integrare. Pentru că istoria se repetă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii