Sfârşitul imperiului american? Nave de luptă ruseşti prezente în Filipine

Profesorul Noam Chomsky, un notabil lingvist şi critic american de politică externă, a declarat de mai multe ori că puterea Statelor Unite a decăzut constant de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conform profesorului, în 1945, SUA a avut “practic jumătate din bogăţia lumii, o securitate incredibilă, a controlat întreaga Emisferă Vestică, ambele oceane şi părţile opuse ale ambelor oceane”.

În acest context – şi în condiţiile în care SUA a purtat războaie în mai multe ţări de pe cuprinsul globului, folosind cea mai avansată tehnologie militară din lume – este greu de înţeles cum s-a întâmplat acest lucru. Dar Chomsky nu greşeşte în afirmaţiile sale.

Începând cu ceea ce este cunoscut ca “pierderea Chinei” în anii 1940, SUA a început să piardă zone în Asia de Sud-Est, ceea ce a făcut ca America să lanseze în mod brutal războaiele din Indochina. După cum a notat Chomsky, prin distrugerea Vietnamului de Sud în criticatul Război din Vietnam – o mişcare ce a urmărit să împiedice Vietnamul să obţină independenţa şi, probabil, să devină un stat comunist – SUA a trimis un mesaj către restul Indochinei, şi anume, dacă o naţiune încearcă să scape de sub controlul americano-european va fi probabil bombardată până când nu se va şti de ea. Strategia a funcţionat la acea vreme; aşa cum susţine Chomsky, până în 1965, fiecare ţară din regiune a avut dictaturi care erau pregătite să conducă într-o manieră potrivită cu interesele politice externe ale SUA. Totuşi, după cum au arătat recentele schimbări de situaţie din regiunea Asiei, succesul acestei strategii agresive a fost într-adevăr de scurtă durată.

SUA a pierdut de asemenea şi America de Sud. Conform lui Chomsky, “pierderea” Americii de Sud este uşor de observat:

În decursul ultimelor câteva decenii, SUA a început să piardă şi Orientul Mijlociu. În Irak, SUA l-a ajutat pe Saddam Hussein să ajungă la putere şi a mers până într-acolo încât să susţină războiul de agresiune al acestuia împotriva Iranului. Apoi, SUA i-a întors spatele lui Hussein, atacând Irakul în 1991 în timpul mandatului preşedintelui George H.W. Bush. Ca urmare, SUA a învăţat cel puţin o lecţie valoroasă prin bombardarea Irakului la începutul anilor ’90: aceea că Rusia nu va interveni în ambiţiile americanilor în Orientul Mijlociu.

Orientul Mijlociu a fost, prin urmare, pregătit pentru a fi controlat şi această situaţie a continuat să se menţină până la războiul din Siria, început în 2011. Ceea ce nu au reşit să înţeleagă oamenii, totuşi, este faptul că SUA nu bombardează Orientul Mijlociu ca urmare a puterii sale imense, ci pentru că îşi pierde puterea, influenţa şi controlul asupra regiunii.

După cum ar trebui să fie destul de clar pentru cei care urmăresc conflictul, Rusia a înlocuit SUA în calitatea de judecător, juriu şi călău (şi presupus intermediar pentru pace) în războiul de cinci ani al Siriei, recuperând cu succes oraşul Alep din mâinile forţelor rebele susţinute de NATO.

Înaintarea Rusiei în Orientul Mijlociu s-a extins asupra restului lumii. În octombrie 2016, SUA a pierdut în mod oficial influenţa asupra Filipinelor. Deşi anterior a fost văzut ca un aliat de netăgăduit al SUA pentru contracararea influenţei Chinei în regiunea Asia-Pacific, Filipine s-a lăudat, în mod deschis şi cu mândrie, pentru noile sale legături cu Rusia şi China.

După cum iese la iveală, Filipine pare să fie serioasă în privinţa noilor sale relaţii: nave de luptă ruseşti au sosit săptămâna trecută pe teritoriul filipinez. Conform Marinei filipineze, vizita navelor de luptă ruseşti este una de curtoazie, adăugând că se va discuta şi posibilitatea unor exerciţii militare viitoare comune. Un raport al agenţiei ruse de ştiri Sputnik părea să contrazică această afirmaţie, susţinând că navele ruseşti se aflau în zonă chiar pentru a desfăşura exerciţii militare comune cu forţele filipineze, cu scopul combaterii pirateriei maritime şi a terorismului.

“Puteţi alege să cooperaţi cu SUA sau să cooperaţi cu Rusia”, a declarat contraamiralul rus Eduard Mihailov în portul Manila.

“Dar, din punctul nostru de vedere, putem să va ajutăm în orice fel aveţi nevoie. Suntem siguri că în viitor vom desfăşura exerciţii împreună cu voi. Poate doar nişte manevre, sau poate vom folosi sisteme de luptă şi aşa mai departe”.

Mihailov părea, de asemenea, să indice faptul că şi alţi jucători din regiune, precum China şi Malaezia, se vor coordona cu potenţialele exerciţii militare comune în următorii câţiva ani. În plus, Rusia a oferit Filipinelor armament sofisticat, inclusiv avioane de luptă şi submarine.

SUA mai are de făcut o singură mişcare: să înconjoare graniţele Rusiei cu trupe şi rachete NATO, lucru pe care îl face destul de rapid. Totuşi, mai devreme sau mai târziu, SUA va trebui să recunoască propriul său declin pe scena mondială şi nu va avea nicio altă soluţie decât să înveţe să coordoneze chestiunile globale cu ţări precum Rusia şi China.