Şeful senatorilor PSD: Să ştiţi că nu regret o secundă că PSD a făcut deficit 10 miliarde, pentru că a făcut reforma pensiilor

Daniel Zamfir
Andrei Pricopie
15.07.2025

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a avertizat, într-o intervenţie la RFI, că măsurile fiscale adoptate de premierul Ilie Bolojan prin asumarea răspunderii în Parlament ar putea împinge ţara spre recesiune.

"Măsurile fiscale nu arată bine (...), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aceste măsuri (...). Eu cred că aceste măsuri vor duce la contracţie economică, fără doar şi poate, iar încasările la bugetul de stat nu vor fi cele aşteptate. Or contracţia economică duce la recesiune, lucru pe care chiar ar fi trebuit să-l evităm", a declarat Daniel Zamfir.

Întrebat de ce nu a votat PSD moţiunea de cenzură depusă de AUR, din moment ce critică măsurile fiscale, liderul social-democrat a replicat: "PSD e un partid responsabil, suntem foarte conştienţi de ce ar fi însemnat acest lucru, am fi aruncat România în haos, ar fi fost un moment în care pieţele financiare ar fi reacţionat negativ, ratingul de ţară s-ar fi prăbuşit, or lucrul ăsta nu putea fi de acceptat. Aşadar, rămânem, evident, în coaliţia de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieşim sau nu ştiu ce joc să facem, nu sunt alegeri, mai sunt trei ani şi patru luni până la alegeri".

"Creşterea TVA-ului şi impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei a fost luată cu uşile închise, ca să spun aşa, după o vizită la Bruxelles a ministrului Dragoş Pîslaru, dacă nu mă înşel, a fost o situaţie neplăcută, pe care nu dorim să o repetăm", a precizat Daniel Zamfir.

În acelaşi timp, şeful senatorilor PSD a transmis: "Să ştiţi că nu regret o secundă că PSD a făcut deficit zece miliarde, pentru că a făcut reforma pensiilor. Ăla era un lucru obligatoriu. Dacă regret ceva este că nu s-a făcut mai devreme, pentru că părinţii noştri în sfârşit primesc o pensie corectă".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor