Şeful NATO: Putin a făcut o mare greşeală trimiţând o delegaţie de rang inferior la negocierile din Turcia

Mark Rutte (Nick Gammon/AFP via Getty Images)
Redacţia
16.05.2025

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a criticat vineri pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru că nu s-a deplasat în Turcia pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa.

„El ştie foarte bine că mingea este în terenul său, că se află în dificultate. A făcut o mare greşeală trimiţând această delegaţie de rang inferior”, a declarat Rutte la sosirea sa la o reuniune a liderilor europeni la Tirana.

„Trebuie să fie serios în dorinţa sa de pace. Cred că toată presiunea este acum asupra lui Putin”, a adăugat el.

Şeful NATO mai spune că el crede „că este foarte bine că ucrainenii au venit la masa negocierilor. Au trimis o delegaţie care este cu adevărat dispusă să negocieze un armistiţiu”.

Negociatorii Statelor Unite şi Turciei s-au întâlnit cu delegaţia ucraineană pentru discuţii la Istanbul vineri dimineaţă, înaintea negocierilor directe planificate între Ucraina şi Rusia.

Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a prezidat reuniunea, a informat ministerul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor