Şeful NATO nu vede o ameninţare iminentă în exerciţiul ruso-belarus Zapad 2017

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că nu vede nicio “ameninţare iminentă” din partea manevrelor militare comune între Rusia şi Belarus din această lună, dar a criticat Moscova că nu este mai deschisă în privinţa exerciţiului.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. (Getty Images)
Andrei Popescu
07.09.2017

Exerciţiul militar Zapad 2017 (Occident), la care Moscova susţine că vor participa aproximativ 12.700 de soldaţi, a provocat temeri în Polonia şi statele baltice.

Lituania şi Estonia susţin că aproximativ 100.000 de soldaţi ar putea participa la manevrele ruso-belaruse, deşi Kremlinul insistă că evenimentul este în natura sa “pur defensiv”.

Potrivit reglementărilor OSCE cunoscute sub numele de Documentul de la Viena, ţările care desfăşoară exerciţii militare ce implică peste 13.000 de soldaţi trebuie să anunţe celelalte ţări în avans şi să fie deschise observatorilor.

Şi există speculaţii că Rusia ar putea folosi exerciţiul ca o acoperire pentru a ocupa Belarusul sau pentru o ofensivă împotriva unor state NATO sau a Ucrainei, lucru pe care Moscova l-a negat cu tărie.

NATO a desfăşurat patru grupuri de luptă – aproximativ 4.000 de soldaţi – în Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia în ultimii ani, ca răspuns la comportamentul tot mai agresiv al Rusiei în regiune, în special după ce a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Stoltenberg, luând cuvântul în timpul unei vizite la un contingent NATO în Tapa, Estonia, a declarat că prezenţa militară a alianţei vestice a trimis un mesaj clar, şi anume că “orice atac asupra unuia dintre aliaţi va declanşa un răspuns din partea întregii alianţe”.

“Vom monitoriza activitatea [în timpul exerciţiului militar Zapad] îndeaproape şi suntem vigilenţi şi calmi, deoarece nu vedem nicio ameninţare iminentă împotriva oricărui aliat NATO”, a adăugat el.

Dar, secretarul general al NATO a declarat că în ceea ce priveşte exerciţiul Zapad 2017, Rusia nu respectă standardele internaţionale.

Trei experţi NATO au fost invitaţi să participe ca observatori în timpul exerciţiului militar, care va avea loc în perioada 14-20 septembrie în Belarus şi în câteva zone în vestul Rusiei, însă Stoltenberg a precizat că acest număr nu se conformează transparenţei cerute de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

“Transparenţa şi predictibilitatea sunt chiar mai importante atunci când tensiunile sunt ridicate, pentru a reduce riscurile neînţelegerilor şi incidentelor”, a mai precizat oficialul NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor