Şeful Lukoil: Preţul petrolului ar putea scădea la 25 dolari pe baril
alte articole
Preţurile la ţiţei vor continua să rămână instabile şi ar putea chiar să scadă până la 25 de dolari pe baril, a declarat Vaghit Alekperov, director executiv al OAO Lukoil, cea de-a doua companie petrolieră a Rusiei.
Alekperov a declarat că se aşteaptă la fluctuaţii semnificative ale preţurilor la petrol în acest an, ţinând cont că preţurile de joi au variat cu 10%.
„Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată”, a spus Alekperov jurnaliştilor vineri, la Moscova, adăugând că temerile sale sunt bazate pe ultimele declaraţii din partea Arabiei Saudite.
Preţurile pentru ţiţeiul Brent au fost puternic afectate după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis în 2014 să nu reducă producţia de petrol, în mijlocul creşterii producţiei petroliere din SUA.
Cotaţia petrolului a căzut în această săptămână la cel mai redus nivel din ultimii şase ani, în jurul pragului de 45 de dolari pe baril, ducând la multe concedieri în sectorul petrolier rusesc şi la abandonarea mai multor proiecte mai puţin rentabile.
Şeful Lukoil a mai declarat că gigantul petrolier nu îşi va modifica planurile de producţie pentru proiectul său West Qurna-2 din Irak.
Luna viitoare, compania este aşteptată să semneze un acord pentru dezvoltarea gigantului câmp gazeifer Kandim din Uzbekistan. La sfârşitul anului trecut, vicepreşedintele Lukoil Leonid Fedun a declarat că mai multe companii chineze sunt interesate să se alăture proiectului.
Economia Rusiei, bazată în principal pe veniturile obţinute din exportul de petrol, a fost lovită puternic anul trecut de un set de sancţiuni impuse asupra sa de către Uniunea Europeană şi SUA datorită anexării peninsulei Crimeea şi a rolului jucat de Kremlin în conflictul din estul Ucrainei.
Această situaţie a fost agravată şi de scăderea continuă a preţurilor la petrol şi de o puternică devalorizare a rublei. Ca urmare, oficialii ruşi au fost forţaţi să avertizeze că, dacă se continuă în acest ritm, ţara va suferi un puternic deficit bugetar şi o scădere a produsului intern brut, care ar putea ajunge la 5% în acest an.