Şeful FMI se aşteaptă la sfârşitul bancar după ce bitcoinul depăşeşte valoarea de 4.400 dolari

Christine Lagarde - care şi-a păstrat poziţia la FMI începând cu 2011 - afirmă că problemele substanţiale legate de criptovalutele existente se pot rezolva în timp.

Pe termen lung, tehnologia poate înlocui fondurile naţionale, intermedierea financiară convenţională şi chiar "pune sub semnul întrebării model bancar fracţional pe care îl cunoaştem azi".

Într-o conferinţă în care şi-a admonestat colegii pentru că nu au reuşit să accepte viitorul, ea a avertizat că "Nu cu mult timp în urmă, unii experţi au susţinut că computerele personale nu vor fi adoptate niciodată şi că tabletele vor fi folosite doar ca tăvi scumpe de cafea. Deci cred că nu poate fi înţelept să înlăturăm posibilitatea monedelor virtuale. "

Iată părţile relevante ale discursului ei:

Să începem cu valutele virtuale. Pentru a fi clar, nu este vorba de plăţi digitale în monedele existente - prin intermediul Paypal şi alţi furnizori de "e-bani" precum Alipay în China sau M-Pesa din Kenya.

Monedele virtuale se află într-o categorie diferită, deoarece oferă o singură unitate de cont şi sisteme de plată. Aceste sisteme permit tranzacţii de tip persoană-la-persoană fără casele de compensare centrale, fără bănci centrale.

Deocamdată, valutele virtuale, precum Bitcoin, reprezintă o provocare zero sau neglijabilă pentru ordinea existentă a monedelor convenţionale şi a băncilor centrale. De ce? Deoarece sunt prea volatile, prea riscante, consumă prea multă energie şi pentru că tehnologiile care stau la baza lor nu sunt încă scalabile. Multe dintre ele sunt prea opace pentru autorităţile de reglementare; iar altele au fost hacked (sparte).

Dar multe dintre acestea sunt provocări tehnologice care ar putea fi rezolvate în timp. Nu cu mult timp în urmă, unii experţi au susţinut că computerele personale nu vor fi niciodată adoptate şi că tabletele vor fi folosite numai ca tăvi scumpe de cafea. Aşadar, cred că nu ar fi înţelept să se renunţe la posibilitatea monedelor virtuale.

O valoare mai bună pentru bani?

De exemplu, gândiţi-vă la ţările cu instituţii slabe şi la monedele naţionale instabile. În loc să adopte moneda unei alte ţări - precum dolarul american - unele dintre aceste economii ar putea vedea o utilizare în creşterea monedelor virtuale. Numiţi-o de-dolarizarea 2.0.

Experienţa FMI arată că există un punct de referinţă dincolo de care coordonarea valorii unei noi monede este exponenţială. În Seychelles, de exemplu, de-dolarizarea a crescut de la 20% în 2006 la 60% în 2008.

Şi totuşi, de ce ar putea cetăţenii deţine valute virtuale, mai degrabă decât dolari fizici, euro sau lire sterline? Deoarece într-o bună zi ar putea fi mai uşor şi mai sigur decât obţinerea banilor de hârtie, în special în regiunile îndepărtate. Şi pentru că monedele virtuale ar putea deveni mai stabile.

De exemplu, ele ar putea fi emise la paritatea unul-la-unul pentru dolari sau un coş stabil de valute. Emiterea ar putea fi pe deplin transparentă, guvernată de o regulă credibilă, pre-definită, un algoritm care poate fi monitorizat ... sau chiar o "regulă inteligentă" care ar putea reflecta circumstanţe macroeconomice în schimbare.

Deci, în multe feluri, monedele virtuale ar putea doar să ofere monedelor şi politicii monetare o alegere la fel de bună. Cel mai bun răspuns al băncilor centrale este să continue să exercite o politică monetară eficientă, fiind în acelaşi timp deschise ideilor proaspete şi noilor cerinţe, pe măsură ce economiile evoluează.

Servicii de plăţi mai bune?

De exemplu, luaţi în considerare cererea crescândă de noi servicii de plată în ţările în care economia serviciilor descentralizate a început.

Aceasta este o economie înrădăcinată în tranzacţiile persoană-la-persoană, în plăţi frecvente şi de mică valoare, adesea transfrontaliere.

Patru dolari pentru sfaturi de grădinărit oferite de la o doamnă din Noua Zeelandă, trei euro pentru o traducere expert a unui poem japonez şi 80 de pence pentru o redare virtuală a istoricului Fleet Street: aceste plăţi se pot face cu carduri de credit şi alte forme de bani electronici. Dar taxele sunt relativ ridicate pentru tranzacţiile cu valoare mică, în special cele transfrontaliere.

În schimb, cetăţenii pot prefera într-o bună zi valutele virtuale, deoarece acestea oferă în mod potenţial acelaşi cost şi comoditate ca şi riscurile de decontare în numerar, fără niciun fel de întârzieri de compensare, nicio înregistrare centrală, nici un intermediar pentru a verifica conturile şi identităţile. Dacă monedele virtuale emise în mod privat rămân riscante şi instabile, cetăţenii pot chiar solicita băncilor centrale să furnizeze formele digitale de plată legală.

Deci, atunci când noua economie de servicii bate la uşa Băncii Angliei, o veţi primi înăuntru? Oferindu-i ceai şi lichidităţi financiare?

Noi modele de intermediere financiară

Acest lucru ne conduce la cea de-a doua etapă a călătoriei noastre - noi modele de intermediere financiară.

O posibilitate este dezintegrarea sau separarea serviciilor bancare. În viitor, am putea păstra soldurile minime pentru serviciile de plată pe portofelele electronice.

Soldurile rămase pot fi păstrate în fonduri mutuale sau pot fi investite în platforme de creditare de tip persoană-la-persoană, competitive în baze mari de date şi inteligenţă artificială, pentru obţinerea automată a scorurilor de creditare.

Aceasta este o lume a ciclurilor de dezvoltare a produselor în şase luni şi actualizărilor constante, în primul rând ale software-ului, cu o încurajare imensă pentru interfeţe simple de utilizator şi securitate sigură. O lume în care datele conduc. O lume a multor jucători noi fără a impune birouri de sucursale.

Unii ar argumenta că acest lucru pune un semn de întrebare asupra modelului bancar fracţional pe care îl cunoaştem astăzi, dacă vor există mai puţine depozite bancare şi fluxuri de bani în economie prin noi canale.

Cum ar fi stabilită politica monetară în acest context?

Băncile centrale de astăzi afectează în mod tipic preţurile activelor prin intermediul dealerilor primari sau al băncilor mari, cărora le furnizează lichidităţi la preţuri fixe - aşa-numitele operaţiuni de piaţă deschisă. Dar dacă aceste bănci ar deveni mai puţin relevante în noua lume financiară şi cererea pentru soldurile băncilor centrale ar fi diminuată, ar putea transmisia politicii monetare rămâne la fel de eficientă?