Şeful Expert Forum: Mă stupefiază insistenţa sinucigaşă cu care USR curtează Ministerul Sănătăţii. Îşi va rupe iar gâtul

Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a atras atenţia că "insistenţa" USR de a prelua şefia Ministerului Sănătăţii nu este cel mai bun plan în acest context complicat.
"Mă stupefiază insistenţa sinucigaşă cu care USR curtează Ministerul Sănătăţii, cel mai neprofesionist şi clientelar minister, pesedizat până în ADN.
La Sănătate îţi pun ăştia sistemul în cap în două săptămâni iar după o lună te urăşte tot norodul, că îţi organizează cabala nişte montaje cu teme hipersensibile pe TV de nu mai înţeleg nici votanţii tăi nimic, soluţiile de reformă fiind tehnice şi complexe, iar nu caricaturile simpliste care se discută în talkshows. Adică exact ce s-a întâmplat data trecută.
Cu aritmetica parlamentară de azi nu cred că USR poate învinge famigliile UMF-istanului, ci îşi va rupe iar gâtul într-un război hibrid, asimetric", a comentat Sorin Ioniţă.