Expert: România nu e pe timp de pace, e atacată hibrid. Dar a scăpat ieftin până acum. Alte state UE au parte de sabotaje, intimidări militare
Expertul în securitate naţională Iulian Fota a atras atenţia, într-o emisiune Digi24, că România nu mai este cu adevărat în stare de pace, fiind tot mai expusă unor ameninţări de tip hibrid din partea Rusiei. Însă până acum "am scăpat ieftin", în condiţiile în care alte state UE au parte de acte de sabotaj şi intimidări militare.
Jurnalist: Domnule Fota, priorităţile noului preşedinte în zona în care dumneavoastră sunteţi expert care ar fi?
Iulian Fota: Ca analist, eu cred că securitatea trebuie să fie o prioritate. Suntem într-o perioadă foarte proastă a României. România, în momentul ăsta, nu mai este la pace, cum nu mai este la pace nici Uniunea Europeană. În alte ţări, liderii au avut curajul să le spună oamenilor: oameni buni, nu mai suntem la pace. Nu suntem la război, să ne înţelegem. Dar suntem într-o zonă foarte gri şi aici, din punct de vedere conceptual, să ştiţi că mulţi au dificultăţi.
Şi eventual pot să vă spun o experienţă de-a mea de când eram la Ministerul de Externe, ca să vedeţi probleme concrete pe care le-am rezolvat cu greu, pentru că această confuzie conceptuală şi de legislaţie, într-o foarte mare măsură, ne afectează şi pe noi.
Nu suntem la pace pentru că atât timp cât tu eşti atacat hibrid - şi eu aici nu inventez. Eu aici am la baza acestei precizări declaraţia preşedintelui Bolojan, care a spus că România a fost atacată hibrid. Declaraţia cred că a făcut-o chiar la întâlnirea cu cei care răspundeau de organizarea alegerilor. Sunt o serie întreagă de declaraţii ale preşedintelui Nicuşor Dan din campania electorală care, de asemenea, creditează ideea că România a fost rezultatul unor atacuri hibride.
Deci nu suntem singura ţară care este atacată hibrid. Statele Unite, Germania, Franţa, Marea Britanie. Unele dintre state, de ex. Germania, s-au confruntat cu aspecte de atac de război hibrid şi mai dure, sabotaje, tentativă de crimă, deci de lichidare a unor opozanţi care erau găzduiţi pe teritoriul Germaniei. De asemenea, Marea Britanie.
România, într-un fel, a scăpat ieftin până acum, pentru că, dincolo de aceste atacuri informaţionale şi dincolo de, pentru mine clară, tentativa de a exploata o serie întreagă de vulnerabilităţi, cum au fost evenimentele din noiembrie, cel puţin pe informaţiile publice pe care le am – că nu operez decât cu astfel de informaţii, adică statutul actual pe care îl am nu îmi permite accesul la informaţii clasificate – eu cred că noi suntem mai la început. Repet, sunt în alte state intimidări militare împotriva acelor state. Într-un fel, am avut şi noi dronele alea care au intrat adânc în teritoriu şi au zburat, parcă să arate slăbiciunea noastră şi anumite ezitări.
Deci, atât timp cât suntem într-un astfel de context, este foarte greu să spui că mai eşti la pace. Nu suntem la război, pentru că nu ne-am confruntat cu o agresiune militară, deşi e un scenariu şi un pericol pe care trebuie să-l luăm foarte serios în calcul, de unde şi obsesia mea pentru 1940, ultimatumul sovietic pentru Basarabia, care ne-a prins nepregătiţi militar, ştim toată povestea, şi în 48 de ore am fost nevoiţi să cedăm militar, ceea ce a fost un faliment naţional, poate cel mai grav faliment al statului român în forma sa modernă.
Şi de ce e important aspectul ăsta? Pentru că – şi aici vreau să spun povestea, că e reprezentativă pentru starea în care suntem şi oamenii pot înţelege mai uşor cu ce probleme ne confruntăm – acum vreo doi ani, eram încă la Ministerul de Externe, Croaţia ne-a rugat să trimitem o delegaţie reprezentativă la o conferinţă pe deminare pe care o organizau ei. Cum noi avem o relaţie foarte bună şi de fiecare dată când suntem rugaţi răspundem favorabil prietenilor noştri, am pus mâna pe telefon, am sunat la Ministerul Apărării, am vorbit cu colega de acolo, zic: Vă rog, trimiteţi voi doi experţi, dau şi eu un diplomat, facem o delegaţie reprezentativă, că e o problemă de deminare şi, oricât am vrea noi la MAE, nu o putem acoperi.
Surpriză mare, şoc, mi s-a zis: noi nu avem de-a face cu deminarea decât la război, deci nu ne interesează conferinţa din Croaţia, nu avem bază legală să trimitem delegaţie. Ce trebuia să facă delegaţia? Să urmărească nişte discuţii. Nu-i punea nimeni să demineze nimic. Deci, pur şi simplu, nişte experţi militari, împreună cu un diplomat, urmăreau nişte discuţii şi, în funcţie de cum era contextul, poate interveneau şi ei cu anumite poziţii. Nu am reuşit să-i conving şi s-au cramponat de această distincţie între pace şi război, una din marile probleme ale României în acest moment, până la final. Am trimis noi pe cineva de la Ministerul de Externe, pentru că trebuia să-i onorăm şi promisesem croaţilor că trimitem o delegaţie. Nu ştiu dacă a fost reprezentativă.
Şi mai distractiv a fost că n-am insistat prea mult la MApN, că m-am gândit: Ok, găsesc la Ministerul de Interne sprijin şi vorbesc cu cei de acolo. Ministerul de Interne nu are în fişa postului, în legislaţia care acoperă activitatea lor, deminarea. Deci, dacă cumva cineva vrea să ne facă un pocinog şi ori să ne pună în faţă la Palatul Parlamentului două mine antitanc, vă spun, o să fie o discuţie întreagă la nivelul CSAT-ului, cum definim, cum încadrăm acest gest, probabil că o să trebuiască să-l declarăm atentat terorist.
Jurnalist: Dar acea situaţie era şi cu dronele, care intrau şi n-aveam legislaţie ca să...
Iulian Fota: Eu aici rămân la părerea mea că am avut legislaţie. Eu nu înţeleg încă de ce a fost nevoie de aşa o lege, sincer vă spun, că eu ştiu că aveam legislaţie. După 11 septembrie şi România, ca şi mai toate statele UE şi NATO, s-au racordat la nişte demersuri pe care le-au făcut şi americanii, astfel încât să n-avem şi noi surpriza că, dacă vin nişte bezmetici cu un avion şi zboară pe aici, nu-i putem da jos.
Deci, eu ştiu de când eram la Cotroceni – şi am avut un caz, la un moment dat, cu un avion care a venit de undeva, nu mai ştiu de unde, de prin Ungaria – a intrat ilegal în spaţiul aerian, a fost o scurtă discuţie: ce facem? Avea pilot, îl dăm jos, nu îl dăm jos? Direcţia era clară şi colegii din sistem au intuit corect că trece în Bulgaria şi aici, nu ştiu dacă a fost cea mai colegială atitudine, de a-i lăsa pe bulgari să aibă de-a face cu el, pentru că până ne organizam noi, deja avionul ieşea din teritoriul naţional. Dar am aflat că aveam legislaţie să dăm un avion cu un om măcar la bord, că măcar un pilot tot aveam.
Şi nu poţi fi prins cu o chestiune care pică între scaune şi o să ne dăm cap în cap să ne întrebăm: dar cine trebuie să intervină? Sau trebuia să intervină pe chestiunea respectivă? Şi sunt multe.
Eu am avut o discuţie cu toate instituţiile. Eu am vrut să reglez un pic sistemul de gestionare a războiului informaţional, când eram încă la Cotroceni. Aceeaşi problemă. Când au vorbit cu mine, a venit unul şi mi-a zis: păi războiul informaţional acesta acum se dezvoltă la pace, noi suntem la război, nu ne băgăm acum, nu ne interesează, nu e treaba noastră. Şi n-am reuşit să găsesc o soluţie şi cred că până în ziua de azi a rămas nelămurită.
Deci, ce vreau să spun este că în România un lucru care va trebui obligatoriu făcut – cineva care mai are un pic de experienţă şi ştie cum se lucrează în ţara asta – să ia tot ce înseamnă securitate naţională la mână. În limba engleză se numeşte National Security Review. E ca la o maşină pe care o duci, o pui pe chestia care ridică maşina şi îi faci o verificare totală să vezi cum funcţionează, ca să o pregăteşti dacă ştii că te duci pe un drum mai accidentat şi ieşi de pe asfalt. Sau ca înainte de cursă – aţi văzut că înainte de cursă, maşinile se pregătesc.
Noi intrăm acum într-o cursă pentru securitatea noastră naţională, o cursă dură, grea, care presupune pericole majore, care e dublată, din păcate, şi de o catastrofă economică, şi, dacă nu pregătim maşinăria care se numeşte România pentru drum accidentat, crezând că suntem pe autostradă, vom face o mare greşeală. Şi eu am spus public lucrul ăsta, o mai spun o dată: aşa cum am văzut eu România în ultimii ani, mai de la distanţă sau mai din interior, România nu e pregătită pentru vremurile proaste care vin.
